Președinta Maia Sandu și-a reiterat apelul și cheamă, mâine, primari din toată țara la Forumul ”Viitorul administrației publice locale”, ce va fi organizat la Palatul Republicii. Printr-un comunicat al Președinției se menționează că pentru participarea la acest eveniment au fost făcute invitații tuturor celor 895 de primari aleși și realeși.
„Programul Forumului include două sesiuni de discuții cu reprezentanții Executivului, ai Parlamentului și experți din mediul asociativ. În cadrul acestora, participanții vor vorbi despre dezvoltarea localităților în procesul de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană, fondurile pentru dezvoltare regională și despre ce oportunități de modernizare există pentru comunități”, se arată într-un comunicat al Președinției.
În această săptămână, și premierul Dorin Recean a declarat că la Forumul Primarilor sunt așteptați toți aleșii din țară, ”indiferent de culoarea politică”. Șeful executivului a precizat că indiferent de viziunile politice ale primarilor, autoritățile locale și centrale trebuie să se concentreze pe dezvoltarea localităților.