Marele compozitor și interpret Ion Aldea-Teodorovici, ar fi împlinit azi 70 de ani. Cântăreț, compozitor și poet, Teodorovici a fost unul dintre cei mai influenți artiști din spațiul românesc, lăsând în urma sa o moștenire muzicală impresionantă. Pentru a-i aduce un omagiu, în scuarul Ion și Doina Aldea-Teodorovici, Ministerul Culturii, Primăria Chișinău și fiul regretaților artiști, Cristofor Teodorovici, au organizat un concert, acolo unde au fost ținute și discursuri și au avut loc și depuneri de flori.
Ion Aldea-Teodorovici s-a născut pe 7 aprilie 1954, de Buna Vestire, în orașul Leova.
În 1961 mama sa îl aduce la Chișinău, la Școala de Muzică „Eugeniu Coca” (astăzi Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu”), unde Ion studiază clarinetul, până în 1969, când se înscrie la „Școala medie de muzică” din Tiraspol, unde studiază saxofonul și pe care o absolvește în 1973.
Din 1975 și până în 1981, când devine student la Facultatea de compoziție și pedagogie a Conservatorului „G. Musicescu” din Chișinău, activează în cadrul formației de muzică ușoară „Contemporanul” condusă de compozitorul Mihai Dolgan. Aici se produce în calitate de instrumentist, compozitor și solist.
La 27 august 1991, Ion și Doina Aldea-Teodorovici au cântat pentru Suveranitate și Independență la Marea Adunare Națională, apoi au plecat, imediat, la Festivalul de la Mamaia, unde Doina avea să spună: „Vin aici direct din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, să vă aduc salutul libertății noastre”.
În mai 1992, împreună cu poeții Grigore Vieru și Adrian Păunescu, au cântat în fața luptătorilor din războiul de pe Nistru, pentru a le ridica moralul. S-au aflat la o distanță de circa 300 de metri de tancurile și lunetele inamicilor.
Ion Aldea-Teodorovici a scris peste 300 de cântece patriotice, lirice și pentru copii.
În noaptea de 29/30 octombrie 1992, la orele 2.30, mașina în care se deplasau Ion și Doina Aldea-Teodorovici spre Chișinău a intrat într-un copac în apropierea localității Coșereni, la 49 de kilometri de București, România. Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie națională.
