VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Oleg Serebrian, despre adoptarea legii cu privire la separatism: Nu va afecta persoanele de bună-credință

Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, susține că legea care incriminează faptele conexe infracțiunilor de spionaj și de trădare de Patrie, aprobată în lectură finală de Parlamentul R. Moldova, nu va afecta procesul de negocieri și persoanele de bună-credință.

În cadrul unei întrevederi cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Kent D. Logsdon, vicepremierul a subliniat că prevederile legii au scopul de a preveni și combate amenințările la adresa suveranității și integrității teritoriale a țării.

Referitor la amendamentele recent operate privind incriminarea separatismului în legislația Republicii Moldova s-a accentuat că acestea nu vor afecta procesul de negocieri și persoanele de bună-credință, ci au menirea de a preveni și combate amenințările la adresa suveranității și integrității teritoriale a țării”, a subliniat Serebrian.

În cadrul discuției, oficialii au abordat situația regională în contextul arhitecturii de securitate curente. 

O atenție aparte s-a acordat dinamicii curente a interacțiunii dintre Chișinău și Tiraspol, măsurile pozitive realizate de către autoritățile constituționale în raport cu locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului.

Vicepremierul pentru reintegrare a accentuat că atât politicile de reintegrare a țării cât și mecanismele agreate în negocieri trebuie să conducă la reglementarea pașnică și definitivă a conflictului transnistrean, cu demilitarizarea în paralel a regiunii, restabilirea controlului din partea autorităților constituționale și completarea reformelor structurale pe întreg teritoriul țării.

Citește și: Tiraspolul critică adoptarea legii cu privire la separatism: „E un act de agresiune”

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.