VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Olaf Scholz a devenit un „vulcan în erupție”, după ce a fost huiduit de protestatari pro-ruși. A lansat o tiradă anti-Putin

Presa germană l-a asemănat pe cancelarul Olaf Scholz cu un „vulcan în erupţie”, după ce şeful guvernului a ieşit din rezerva sa obişnuită şi a susţinut cu pasiune şi înflăcărare trimiterea de ajutor militar în Ucraina, scrie News.ro.

Ieșirea din conduita obișnuită a venit după ce Scholz a fost huiduit de militanţi anti-război la un eveniment organizat vineri seara în oraşul Falkensee, din apropiere de Berlin, relatează The Guardian.

Câteva zeci de protestatari l-au huiduit şi ironizat pe cancelar în timpul evenimentului „Festivalul Europei”, scandând: „Iubitorilor de război” şi „Pace fără arme”. Unii dintre protestatari purtau tricouri cu mesaje anti-vaccin, iar alţii agitau un steag albastru cu un porumbel alb, un simbol al mişcării antinucleare din Germania de Vest din anii 1980.

În cele din urmă, Scholz le-a răspuns celor care îl admonestau. „În primul rând: iubitori de război”, a strigat el, ţinând microfonul cu ambele mâini. „Putin este cel care iubeşte războiul. A invadat Ucraina cu 200.000 de soldaţi, a mobilizat mult mai mulţi şi a riscat vieţile propriilor cetăţeni pentru un vis imperialist. Noi, ca prietenii ai democrației, ca europeni, nu vom permite să se întâmple asta. În timp ce voi strigați „pace fără arme”, Putin atacă cu tancuri, rachete peste Ucraina. Distruge orașe, sate, drumuri și omoară mii de copii și bătrâni în Ucraina. Asta este crimă, să o spunem clar. Asta e iresponsabil, asta este violență cu arme”, a spus Scholz în discursul improvizat, care a durat aproximativ patru minute. „Pacea şi libertatea sunt atacate în acest război”, a argumentat el.

Scholz, avocat de formaţie, este cunoscut de obicei pentru modul său concis şi reţinut de a vorbi în public, deşi în trecut a mai ridicat tonul în momente strategice, la evenimente de campanie sau la dezbateri în Bundestag.

„Scholz este ca un vulcan”, a scris luni Süddeutsche Zeitung. „El erupe rar, dar când o face, încep să sară scântei”, a afirmat cotidianul german.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.