VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Oficial ucrainean: Kremlinul planifică o lovitură de stat la Chișinău și ar putea implica militanți ceceni. Reacția lui Kadîrov

În intenția de a răsturna guvernarea din R. Moldova, Kremlinul ar putea implica grupuri de ceceni. În prezent R. Moldova își fortifică puterea de apărare, pentru a face față planurilor Rusiei de a organiza la Chișinău o lovitură de stat. Acest lucru a fost declarat de către secretarul Consiliului de Securitate și Apărare al Ucrainei, Alexei Danilov, în cadrul unei intervenții video, transmite Unian.

Potrivit lui Danilov, serviciul de spionaj al Ucrainei a informat autoritățile de la Chișinău, despre faptul că Federația Rusă are intenția de a organiza o lovitură de stat în timpul apropiat.

Rusia foarte mult își dorește ca acolo (n.r. – în R. Moldova) totul să ia foc. Anume cu suportul Rusiei. Pentru ca să fie acolo un punct tensionat, la care noi ar trebui să atragem atenție maximă”, a declarat oficialul.

Oficialul ucrainean a mai adăugat că în încercările de a organiza lovitura de stat în R. Moldova, Kremlinul ar putea implica și militanți ceceni, care în februarie anul trecut au fost trimiși în Ucraina cu scopul de a lichida conducerea țării. De asemenea, demnitarul susține că tot acei ceceni acum se află în Turcia, unde activează în calitate de „salvatori”.

Noi urmărim cu atenție, ca să nu se întâmple astfel încât acei „salvatori” să ajungă la Chișinău. Noi cunoaștem numele și prenumele lor”, a adăugat Danilov.

Liderul cecen, Ramzan Kadîrov a reacționat la afirmațiile oficialului ucrainean Alexei Danilov, declarând că dacă va exista un ordin al Comandantului Suprem în acest sens, va fi executat.

„La orizontul ucrainean a apărut un alt expert încrezător în sine, care ar fi dezvăluit planurile sinistre ale Rusiei de a prelua Moldova și ar fi prezis prăbușirea Federației într-o duzină de țări”, a scris Kadîrov pe contul său de Telegram.

„Voi explica pentru astfel de experți: mai aveți de învățat mult înainte de planurile Rusiei. Dacă va exista un ordin al Comandantului Suprem, suntem gata chiar să mergem în America, vom lăsa Moldova mult în urmă. Și orice astfel de ordin nu se discută, ci se execută. Există toate forțele, mijloacele și tehnicile necesare pentru a fi realizat”, a spus liderul Ceceniei.

Amintim, că la 9 februarie președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în timpul vizitei sale la Bruxelles, că serviciul de spionaj al Ucrainei a aflat despre faptul că Kremlinul și-ar dori să destabilizeze situația din R. Moldova. Informația respectivă a fost transmisă autorităților de la Chișinău. Reprezentanții guvernării din R. Moldova au confirmat faptul că au primit o asemenea notificare, dar nu au oferit detalii despre conținut, invocând motive de securitate.

Ulterior, premierul Natalia Gavrilița și întregul Cabinet de Miniștri și-a dat demisia, iar în loc a fost desemnat candidatul Dorin Recean.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.