VOCEA CARE NE UNEȘTE

O adolescentă și-a găsit sfârșitul în apele râului Prut

Scafandrierii din raionul Ungheni au recuperat corpul unei adolescentee care s-a înecat în râul Prut în apropierea localității Petrești.

Liliana Pușcașu, ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență,a declarat că salvatorii au fost alertați joi seara, însă căutările au fost suspendate pe parcursul nopții. Căutările au fost reluate vineri dimineața și au continuat pe parcursul zilei, fără rezultat, fiind reluate sâmbătă.

În râul Prut curenții de apă sunt puternici, dar și vizibilitatea în apă este redusă, ceea ce face misiunea scafandrierilor mai dificilă. Sâmbătă dimineața, în jurul orei 10.00, corpul fetei a fost găsit.

Potrivit primelor informații, fata a intrat în apă să se scalde însoțită de mai mulți prieteni. Ceilalți minori au ieșit, însă adolescenta nu a mai fost văzută. Circumstanțele cazului sunt cercetate de organele de drept.

Conform datelor IGSU, de la începutul anului și-au pierdut viața în bazinele acvatice 37 de persoane, inclusiv șase minori. Salvatorii îndeamnă repetat populația să nu opteze pentru scăldatul în locuri neautorizate sau în iazuri și lacuri care nu sunt dotate cu stații de salvare. Pentru prevenirea tragediilor este indicată supravegherea strictă a minorilor în preajma bazinelor acvatice și a spațiilor de agrement.

Articole similare

spot_img

cele mai populare