VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Norvegia, gata să investească în proiecte energetice din R. Moldova

Ministerul Energiei discută la Bruxelles un nou sprijin ce-l poate oferi Norvegia pentru sistemul energetic al Republicii Moldova. Pe marginea reuniunii informale a miniștrilor Energiei din UE, demnitarul de la Chișinău Victor Parlicov a purtat discuții cu secretara de stat a Ministerului Energiei al Norvegiei, Elisabeth Saether.

„În cadrul întrevederii au fost discutate domeniile de colaborare în contextul alocării unui nou suport financiar din partea Norvegiei pentru Republica Moldova în anul curent, ca parte a Programului Nansen pentru Ucraina. Anul trecut, grantul oferit prin programul de sprijin Nansen, în valoare de 35 milioane de euro, a suplinit fondurile SA Energocom pentru aprovizionarea cu gaze naturale și depozitarea acestora. De asemenea, Norvegia a contribuit în 2023 cu peste 12 milioane de euro la Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice”, se arată în comunicatul Ministerului Energiei.

Victor Parlicov a mulțumit guvernului norvegian pentru sprijinul continuu în vederea menținerii securității energetice din regiune, dar și pentru ajutorul oferit țării noastre în procesul de integrare în piața energetică europeană.

Precizăm, Norvegia este un lider mondial în producția de energie hidroelectrică, iar până în 2030 Guvernul norvegian își propune ca statul să devină neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.