VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Noii membri ai CSP se întrunesc astăzi în prima ședință

Noii membri ai Consiliului Superior al Procurorilor se vor convoca astăzi în prima ședință. În cadrul acesteia, din rândul membrilor procurori, urmează să fie ales președintele Consiliului, transmite IPN.

Pe ordinea de zi a ședinței CSP a fost inclusă o singură chestiune – „proceduri administrative aferent primei ședințe a Consiliului Superior al Procurorilor”. Ședința CSP este programată pentru ora 14.00.

La Adunarea Generală a procurorilor din decembrie 2023, au fost aleși cinci membri noi ai CSP. Este vorba despre Dumitru Obadă – din partea procurorilor Procuraturii Generale și Aliona Nesterov, Eduard Panea, Elena Roșior și Olesea Vîrlan – din partea procuraturilor teritoriale și a celor specializate.

Conform noii legislații, CSP va fi compus din 10 membri, fiind excluși mai mulți membri din oficiu. Astfel, cinci membri sunt din rândul procurorilor, patru membri ai CSP sunt aleși prin concurs din rândul societății civile, după cum urmează: unul – de către președintele țării, unul – de către Parlament, unul – de către Guvern și unul – de către Academia de Științe a Moldovei. Președintele Consiliului Superior al Magistraturii rămâne membru de drept în CSP. Avocatul poporului și procurorul general încetează a fi membri de drept în Consiliul Superior al Procurorilor începând cu 1 ianuarie 2024, iar ministrul justiției încetează a fi membru de drept în CSP începând cu 1 ianuarie 2026.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.