VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Noi represiuni în Rusia: Pedepse mai dure pentru cei care se opun războiului din Ucraina sau discreditează armata rusă

Consiliul Federației al Rusiei, la propunerea lui Vladimir Putin, a înăsprit pedepsele pentru toți cei care discreditează ofensiva armatei ruse în Ucraina și care se opun în orice formă războiului din țara vecină.

Decizia adoptată astăzi prevede că orice manifestație sau altă acțiune desfășurată în public prin care sunt discreditați militarii și armata, în general, va fi pedepsită cu închisoare de până la șapte ani și nu cinci cum a fost până acum. De asemenea, orice ofensă adusă militarilor sau autorităților implicate în războiul din Ucraina va fi sancționată și cu o amendă de până la 62 de mii de euro.

De asemenea, deputați și senatorii ruși au dispus ca voluntarii și foștii pușcăriași să fie egalați în drepturi și considerați, de rând cu ceilalți soldați, participanți ai ofensivei, denumită în Rusia ”operațiune militară”.

Analiștii și presa occidentală a calificat deja aceste legi drept o nouă vânătoare și represiune împotriva celor se opun ofensivei militare din Ucraina. Amintim că Vladimir Putin, în cadrul unei reuniuni cu procurorii, a cerut, de asemenea, ”intensificarea luptei împotriva extremismului”, un termen general în dreptul rus care permite inculparea atât a organizaţiilor jihadiste, cât şi a militanţilor pro-ucraineni, opozanţilor politici şi adepților diferitor confesiuni.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.