VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Nereguli la o școală profesională din Sângerei: Ministerul Educației va sesiza CNA

Ministerul Educației și Cercetării va sesiza Centrul Național Anticorupție (CNA) privind neregulile depistate în rezultatul auditului efectuat la Școala Profesională din Alexăndreni, raionul Sângerei. Controlul a fost efectuat în perioada aprilie-iunie curent și a vizat activitatea instituției din anii 2022-2024.

MEC subliniază că misiunea de audit a fost realizată urmare a unei vizite inopinate a unui secretar de stat al MEC, care a constatat absența de la ore a majorității elevilor, administrația școlii pretinzând că toți elevii efectuau în acel moment stagiul de practică.

În rezultatul auditului, au fost depistate mai multe abateri de la cadrul legal, fiind relevat un management defectuos și o serie de deficiențe semnificative în cadrul proceselor și procedurilor inițiate de instituția de învățământ. Astfel, pentru cei 50 de elevi care își făceau studiile în cadrul școlii profesionale era alocat un număr de 200 de burse. Totodată, auditul a scos la iveală că unii elevi au fost înmatriculați cu finanţare de la bugetul de stat, cu nerespectarea normelor legale”, precizează MEC.

De asemenea, administrația instituției a admis diverse abateri în ceea ce privește achizițiile publice, decontarea combustibilului, asigurarea alimentaţiei elevilor din contul resurselor bugetului de stat, acordarea burselor de studii și cazarea în cămine.

Ministerul Educației menționează că va continua să efectueze misiuni de audit şi în alte școli profesionale din subordine pentru a verifica felul în care sunt utilizați banii publici.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.