VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Nency Pelosi și-a încheiat vizita în Taiwan și a plecat spre Coreea de Sud

Președinta Camerei Reprezentaților din SUA, Nancy Pelosi, a părăsit Taiwanul miercuri, după ce s-a întâlnit cu președintele și cu alți oficiali într-o vizită care a accentuat tensiunile cu China. Pelosi și alți cinci membri ai Congresului se îndreaptă către Coreea de Sud, iar mai apoi vor merge în Japonia, ca parte a unui turneu care a inclus și vizite în Singapore și Malezia, notează digi24.

Cu puțin timp înainte de a decola miercuri după-amiază, ea a scris pe Twitter că delegația ei „a reiterat sprijinul nostru ferm pentru democrația din Taiwan”.

În timpul întâlnirilor cu oficialii taiwanezi, Pelosi a declarat că că dorește să fie „clar” că Statele Unite nu vor abandona Taiwanul.

„Astăzi, delegația noastră a venit în Taiwan pentru a clarifica fără echivoc că nu ne vom abandona angajamentul față de Taiwan și suntem mândri de prietenia noastră de durată”, a spus Pelosi, alături de președinta Tsai Ing-wen.

„Acum, mai mult ca niciodată, solidaritatea Americii cu Taiwan este crucială și acesta este mesajul pe care îl aducem astăzi aici”, a spus Pelosi.

Înaltul oficial american a fost decorat de președinta Taiwanului, care a spus că nu va da înapoi în fața amenințărilor militare ale Beijingului.

Comandamentul de Est al armatei chineze a anunțat declanșarea, în noaptea de marți spre miercuri, a mai multor „operațiuni militare comune” desfășurate în jurul insulei Taiwan. Inițial, Beijingul anunțase, la scurt timp după ce Nancy Pelosi a ajuns la Taipei, că va desfășura „exerciții militare importante” și „activități de antrenament” în 6 zone maritime și spații aeriene din jurul Taiwanului.

Autoritățile de la Taiwan spun că exercițiile militare ale Chinei încalcă teritoriul său și provoacă ordinea internațională. Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că insula își va apăra ferm securitatea. Japonia și Coreea de Sud au făcut apel la dialog.

Adjunctul ministrului chinez de externe, Xie Feng, l-a convocat „de urgență” în noaptea de marți spre miercuri pe ambasadorul american la Beijing, Nicholas Burns.

Totodată, ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a condamnat vizita în Taiwan a președintei Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, Nancy Pelosi, gest care încalcă grav principiul „O singură China” și suveranitatea statului chinez.

sursa: digi24.ro

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.