VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Moldovenii vor utiliza, în premieră, gaze din SUA. Primul volum de testare a fost deja livrat în portul grecesc Alexandroupolis

În aceste zile, cetățenii moldoveni vor utiliza în gospodăriile lor gaze din Statele Unite, livrate prin portul grecesc Alexandroupolis. Este vorba despre un volum de testare cu gaze naturale lichefiate (LNG), importate de Întreprinderea „Energocom” de la compania DEPA din Grecia, transmite Ministerul Energiei.

„Luni și marți vom achiziționa câte 14 mii MWh de gaze naturale din portul Alexandroupolis. În total, sunt circa 28 mii MWh, ceea ce constituie echivalentul a 2,6 milioane metri cubi de gaze. Sunt gaze necesare consumului curent, iar prețul este unul competitiv. Dacă vom agrea o formulă de continuare a acestei colaborări, vom anunța cetățenii în termeni proximi”, a declarat directorul interimar al SA „Energocom”, Victor Bînzari.

Energocom precizează că gazele LNG sunt o industrie aparte față de extragerea și transportarea gazelor cu care sunt obișnuiți cetățenii R. Moldova. Gazele LNG, de alternativă pentru cele rusești, sunt lichefiate la temperaturi joase, transportate pe mare și apoi regazeficate. Diversificarea surselor va fortifica și mai mult securitatea energetică a țării, a precizat Victor Bînzari, pregătind operatorii de pe piață de orice evoluții, în contextul în care la sfârșitul anului 2024 expiră contractul de tranzit a gazelor rusești prin Ucraina, iar țara vecină a spus că nu va negocia o prelungire.

Compania Energocom a început colaborarea cu DEPA în luna aprilie 2023. Anul trecut compania grecească a câștigat mai multe licitații publice de livrare a gazelor în Republica Moldova, atât pentru consum curent, cât și pentru stocare în depozite.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.