VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Moldovenii continuă să facă economii la gazele naturale. Consumul s-a înjumătățit

Volumul consumului de gaze naturale în luna martie curent a constituit 64,7 milioane de metri cubi, cu circa 56,7% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Totodată, potrivit SA „Moldovagaz”, consumul de gaze a scăzut cu 29,2 milioane de metri cubi sau cu circa 31,1 %, față de luna februarie curent.

DE asemenea, în luna martie au beneficiat de compensații pentru consumul gazelor naturale 578 727 de consumatori casnici. Astfel, în acest sens, Guvernul a alocat suma de 440,8 milioane de lei. Adițional, pentru consumatorii casnici din asociațiile de locatari în număr total de 10 397, le-au fost oferite compensații în valoare de 7,4 milioane lei, în funcție de categoria vulnerabilității energetice atribuite.

La fel, în conformitate cu Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale, consumatorilor non-casnici în număr total de 7556 locuri de consum, le-a fost calculată compensația pentru martie 2023 în mărime de 20 milioane lei.

În perioada de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 602 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 8,3 milioane lei. Totodată, față de 196 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a facturii.

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul de achitare a consumului de gaze naturale la data de 31 martie se ridică la 89,1% pentru volumul furnizat, cea ce constituie 4,820 miliarde de lei.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.