Mă uitam deunăzi la un moldovean de pe sticlă intervievat de un jurnalist într-un centru raional. Omul acela de vreo 60 de ani avea înfăţişarea unui octogenar. Îi lipsea un dinte din față, obrajii îi erau brăzdați de riduri adânci, gesturile sale trădau îmbătrânirea prematură. Am mai văzut oameni de 60 de ani în alte ţări şi pot să spun cu multă convingere că sexagenarii de pe alte meridiane arată altfel, arată mult mai bine. Şi optimismul li se citeşte în priviri, pe când sexagenarul bătrânicios-stafidit din Moldova avea o privire golită de orice însufleţire, de orice speranţă. Era ca şi cum viaţa nu mai putea să-i ofere nimic notabil.
Am văzut în RM o sumedenie de oameni bătrânicioşi, oameni care par mai în vârstă cu cel puţin 10 ani şi am impresia că faptul acesta nu e întâmplător. Am impresia că ceva aici, în spaţiul doinelor şi bunătăţii proverbiale, ne face să îmbătrânim prematur, să avem la 60 de ani înfăţişarea unor nonagenari. Poate apa pe care o bem e proastă? Poate solul e otrăvit? De ce unii rămân fără vezică biliară la 35-45 de ani? O fi de vină stresul generat de sărăcie şi de lipsa perspectivelor? Sau poate suntem afectați de politică prea multe zile? De ce, la ţară mai cu seamă, o femeie de 50 de ani pare deja foarte-foarte bătrână şi obosită? Ce se întâmplă aici, în RM? De ce îmbătrânim prematur? De ce un octogenar din Italia poate fi mai ager şi mai vesel decât un sexagenar din RM? De ce un octogenar din Italia merge cu plăcere la teatru iar sexagenarii noștri adună bani pentru înmormîntare?
Mi se pare că dincolo de această îmbătrânire înainte de vreme se ascund lucruri grave şi chiar deprimante. Ştie cineva de ce moldovenii sunt atât de bătrânicioşi?
