„Atunci când veni-va ziua victorioasă, în care va fi retezat capul balaurului ce astăzi continuă să clefăie strivind între maxilare victimele din Ucraina și din propria împărăție, lumea îngrozită de bilanțul macabru poate va avea curajul să bobineze înapoi filmul, ca să-și dea seama cine, când și de ce a trecut cu vederea peste oul în care se clocea monstrul ucigaș…” Am descoperit acest pasaj în păianjenișul Internetului și pare să fie un fragment din jurnalul unei studente din Ucraina, pe care ea l-a ținut pe când se afla într-o localitate ocupată de trupele rusești. Poate a inspirat-o jurnalul Annei Frank, cea care a descris zilele petrecute în ascunzătoarea din Amsterdam, în timpul ocupației naziste. Ori poate a auzit de la bunici despre jurnalul ținut de Tania Saviceva, căreia îi aparține îngrozitoarea mărturie a tragediei suportate de populația Leningradului, asediat de trupele naziste în timpul celui de-al doilea război mondial. Istoriografia sovietică a încetățenit sintagma BLOCADA LENINGRADULUI și o descrie ca o perioadă de rezistență glorioasă de 872 de zile. Deși există suficiente mărturii documentare, ce arată adevărata față a conducerii bolșevice, care a condamnat populația la înfometare și nelipsitele cazuri de canibalism, fără ca ea, conducerea, să renunțe la tabieturile gastronomice și la viața elitistă. Nu exclud că autoarea jurnalului din care am citat mai sus o fi auzit poate despre jurnalul moșieriței basarabene, originare din Odessa, Efrosinia Kersnovskaya, cea pe care regimul bolșevic a trimis-o în GULAG pentru proveniența neproletară, deci antisovietică prin definiție. E o carte pe care aș așeza-o pe același raft cu memoriile semnate de Alexandr Soljenițîn, Evghenia Ghinsburg, Varlam Șalamov, Boris Mojayev. Jurnalul studentei din Ucraina, suprinde în câtva tușe laconice, esența antiumană a regimului dictatorial al lui Putin, care a ieșit din mantaua lui Dzerjinski și din bufanții lui Stalin. Autoarea anonimă totuși nutrește speranța să vină vremea când vor fi condamnați nu doar călăii, torționarii, dar și politicienii lași, profitori, slugarnici, care nu i-au oprit la vreme, atunci când se mai putea, când nu luase turații mașina de război. Și, pentru că veni vorba despre bobinarea îndărăt a istoriei, am să mă refer și la recenta postare a lui Rosian Vasiloi de pe FB, care ne amintește că în prima zi a lui 2024 s-au împlinit 12 ani de când pacificatorul rus Veaceslav Cojuhari l-a împușcat mortal pe Vadim Pisari pentru că tânărul moldovean, originar din satul Pîrîta, refuzase să oprească Jiguliul pe care-l conducea la cererea militarului înarmat cu un Kalașnikov. Soldatul pacificator a fost trimis la o unitate din Breansk ca să scape de justiția națională a Republicii Moldova, iar procurorii din Rusia nu au avut nimic să-i reproșeze. În acel moment mai erau 2 ani până la anexarea Crimeii și 10 ani până la declanșarea agresiunii militare neprovocate împotriva Ucrainei. Cu cinci ani mai târziu, după tragicul eveniment de pe podul de lângă Vadul lui Vodă, președintele de atunci al Moldovei, Igor Dodon, îi ridica în slăvi pe militarii ruși, notează Rosian Vasiloi, pentru îndeplinirea exemplară a misiunii de pacificare. Spre deosebire de Igor Dodon, eu am o altă opinie despre utilitatea și randamentul forțelor rusești de menținere a păcii. Dacă nu e suficient de concludentă contribuția numitei zone de securitatea de pe Nistru, care i-a oferit Transnistriei condiții de seră ca să se pună pe picioare, ne putem uita la experiența Georgiei sau a Armeniei. Ori putem răsfoi dosarul pacificatorilor ruși trimiși în Afganistan, în Siria sau a mercenarilor lui Prigojin parașutați în Africa. Dar și mai convingătoare ar putea fi mărturiile mamei lui Vadim Pisari, cu care am avut ocazia să stau de vorbă în câteva rânduri la Europa Liberă. La fel ca studenta din Ucraina, ea nutrește speranța că veni-va ziua când va fi răpus balaurul cu sute de capete și abia atunci i se va face dreptate și fiului ei, Vadim Pisari, omorât la vârsta de 18 ani de un pacificator rus.
Minutul lui Vasile Botnaru- VOR DA SEAMĂ ȘI TREPĂDUȘII, CÂND VENI-VA ZIUA DREPTĂȚII
