VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Minutul lui Vasile Botnaru- SMARALDUL DE PE FUNDUL UNEI VEDETE

Oricât s-ar fi străduit Dan Balan să epateze publicul, dacă de bună samă lucrurile stau așa cum relatează mai mulți spectatori nemulțumiți de prestația artistului, autorul șlagărului mondial despre dragostea din copac oricum nu avea șanse să-i întreacă pe protagoniștii de top ai celui mai recent scandal din showbizul de la Moscova, puși la zid de cei mai importanți Z-propagandiști ai Kremlinului în frunte cu telekilerul numărul unui Vladimir Soloviov. Deh, popularitatea mereu are niște costuri, vizibile sau imprevizibile, cu turnuri nu tocmai fericite, ori de-a dreptul nefericite, dar oricum aducătoare de notorietate. Exact asta au pățit Filip Kirkorov și Ksenia Sobceak, dar întâi de toate gazda evenimentului, tele-bloggerița Nastea Ivleeva, care va trebui să plătească o amendă usturătoare după ce a fost acționată în judecată de un grup de cetățeni, anonimi deocamdată, care pretind că le-a fost lezată onoare, deși petrecerea a fost privată, iar imaginile video și pozele de la eveniment s-au strecurat pe internet în mod ilegal. Ca să bagi bățul în mușuroi, nu e suficient să te prefaci băut, așa cum a procedat cântărețul belgian Paul Van Haver în videoclipul după piesa FORMIDABLE – noi îi cunoaștem numele său scenic Stromae. Dar nici să îți demonstrezi lenjeria, la petrecerea de pomină, sau în general să te prezinți îmbrăcat doar într-un ciorap, și acela pus nu pe picior, ci pe membrul dintre picioare, cum zice-se că a procedat un rapper avangardist. Nu încape îndoială că petrecerea seminudistă ar fi fost trecută cu vederea, bine merci, înainte de războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Faptul că veghetorii valorilor tradiționale din Duma de stat a Federației Ruse au găsit de cuviință să discute despre costul smaraldului de pe fesa Anastasiei Ivleeva și măsurile de pedeapsă ce i se cuvin, dovedește o dată în plus, dacă mai era nevoie, că regimul lui Putin impune cetățenilor săi starea de urgență în toate domeniile. Cine are pașaport rusesc, devine în mod automat muniție, roată zimțată în mașinăria statului, pion de sacrificiu pe tabla de șah a lui Vladimir Putin, cel care îndată după previzibila victoria în alegerile prezidențiale nu va mai recurge la menajamente și eufemisme, ci va strânge șurubul până la refuz, așa cum au făcut-o ucenicii sârguincioși ai lui Ivan Groznîi. Atunci am putea reveni neapărat la discuta despre avantajele oferite de cetățenia rusească, împărțită generos locuitorilor din raioanele răsăritene ale Republicii Moldova, numite impropriu PRIDNESTROVSKAYA RESPUBLIKA. Dar și despre gastarbaiterii moldoveni de la șantierele din Moscova, racolați de politrukul Kalinin în detașamente de votanți disciplinați, de grija cărora nu avea somn marele mâncător de căpșuni de la Sadova. Neapărat va trebui să-i întrebe cineva de sănătate și pe magistrații care nu văd nimic culpabil în finanțarea unor partide de gherilă, formațiuni ce sapă, metaforic vorbind, tuneluri marca Hamas, ca să facă mai lesnicioasă infiltrarea hibridă a lumii ruse, astfel încât să fie zădărnicită orice speranță a moldovenilor de a se reunifica geografic cu rudele lor stabilite deja în Uniunea Europeană. Prin urmare, nu mi se pare o mare tragedie dacă, Filip Kirkorov, sau consoarta lui Șor, nu vor mai putea evolua pe scena ARENEI Chișinău. Eu zic să ne mulțumim cu piesele Ozon-ului, chiar dacă unora li s-a părut că au dat prea mulți bani pentru un artist cam surmenat, cum zicea feblețea mea Stromae în videoclipul FORMIDABLE*.

Autor

  • Vasile Botnaru

    Realizatorul și moderatorul emisiunii „Puncte de vedere, Puncte de reper”. Timp de 17 ani a fost șeful Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, biroul din Moldova. A studiat jurnalism la Universitatea de Stat din Moldova și la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. A fost cotat printre cei mai populari 10 jurnaliști de către Clubul de Presa Chișinău timp de trei ani consecutiv, la mijlocul anilor '90. A fost unul dintre fondatorii (în 1992) a Agenției de știri Basa-Press. A contribuit la lansarea postului de televiziune Pro TV Chișinău. În 2009 a fost decorat cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat din Republica Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.