Patru președinți l-au felicitat aseară pe actorul Petru Hadârcă, tot el directorul general al Teatrului Național Mihai Eminescu, cu împlinirea vârstei de 60 de ani în cadrul unui spectacol extrarepertorial cu public, flori, cadouri, inclusiv muzicale, discursuri informale de omagiere și fără ceremonii fastuoase de medaliere, îndiplomare și monumentizare. Unul dintre cei patru președinți a fost prezent în carne și oase, vorba vine, cu prepoziția EX în fața titulaturii dar la fel de sprinten și elegant ca în timpul mandatului său de al doilea șef de stat din istoria Republicii Moldova. Ceilalți trei prezidenți au fost interpretați cu umor și rafinament satiric de actori din trupa condusă de omagiatul Hadârcă. De fapt pe durata spectacolului a fost condusă de Anatol Durbală pe post de regizor, de unde a rezultat și abordarea caragialescă a jubileului, exact pe placul omagiatului care și-a interpretat cuminte rolul amalgamând emoțiile autentice cu cele jucate cu măiestrie de invidiat. Pentru că am văzut în sală camere de luat vederi presupun că versiunea video a spectacolului o veți putea urmări cât de curând la postul de televiziune Moldova UNU ori poate M-DOI specializat pe emisfera culturală a evenimentelor publice, ceea că mă scutește de obligația reportericească de a trece în revistă detalii legate de conținut, regie și reacții ale publicului. De fapt nici nu aveam de gând, iertați-mi nepolitețea. Mă gândeam să folosesc acest excelent spectacol omagial, pe care numaidecât îl vor comenta și aprecia la justa valoare nu doar cronicari pricepuți dar și fiecare dintre acei care am avut norocul să fimîn sala de spectacol, deci să fac uz de acest material ilustrativ, sau didactic, cum spun învățătorii, ca să probez, limpede și pe înțelesul tuturor, deosebirea polară dintre modalitatea modernă, europeană, occidentală de a omagia un om de valoare și cea rusească, belarusă, turkmenă, azeră sau nord coreeană de a ridica în slăvi meritele cârmacilor și ale celor mai de vază reprezentanți ai protipendadei care ciugulesc din palmele lor. Acum când o mână de zurbagii încearcă să stăvilească avansarea firească a Republicii Moldova pe calea integrării europene, ba mai și amenință autoritățile cu proteste “spontane” la fiecare din intersecțiile stradale din capitală, în ziua de 1 iunie, pentru că așa vrea mușchii câtorva fugari ștampliați, spectacolul omagial de la Teatrul Național Mihai Eminescu, la fel ca alte spectacole din repertoriul acestui teatru, are valoarea unui indicator rutier. E cât se poate de limpede – socialiștii sub bagheta lui Șor și invers șoriciștii sub bagheta lui Dodon ne vor adunați ca la abator în tribunele stadionului Lujniki ca să-l aclamăm pe Putin, să încuviințăm crima împotriva umanității pe care o comite Rusia sfidând lumea civilizată. Celălalt indicator rutier arată spre libertatea de creație, spre atitudinea nepioasă, nefățarnică față de cârmacii vremelnici aleși democratic prin voința nemutilată și neintoxicată a cetățenilor. E simplu ca în filmul Matrix – pastila roșie, du-că-se-pe pustie, sau cea alb azurie ca cerul.
Minutul lui Vasile Botnaru- … și pentru că nu se rupea, a mai venit un prezident
