Printre multe moașe se pierde pruncul, zice un proverb unguresc. Echivalentul rusesc e și mai explicit – У СЕМИ НАНЕК ДИТЯ БЕЗ ГЛАЗУ. Adică pruncul lăsat în grija a șapte dădace rămâne și fără ochi. Exact asta i se întâmplă multpătimitului scuar, revendicat fără succes de toate trei instituții din vecinătate – Teatrul Naționl MIHAI EMINESCU, Banca comercială OTP și Sala cu orgă. Fiecare dintre megieși a împins haturile cât a putut, a încercat să pună piciorul în prag când s-au inițiat lucrări de reconstrucție, dar nu s-a putut opune tăvălugului de la primărie. Orășenii get beget știu prea bine că scuarul mereu le-a stat ca un os în gât edililor, dar nimeni nu a avut suficientă îndrăzneală și putere ca să-i salte pe vânzătorii de articole de artizanat și de picturi. Cu mai mulți ani în urmă, primarul de atunci îmi ceruse sfatul privind modul în care i-ar putea coși pe vânzătorii de matrioște, insigne și medalii, deoarece îi eclipsaseră iremediabil pe artiștii plastici împinși în ariergardă, transformând scuarul într-un talciok. I-am zis atunci că doar un loc mai profitabil i-ar putea convinge pe comercianți să-și mute tarabele. Marea transhumanță s-a produs mult mai târziu, când acel primar nu mai era la butoane. Deci pot spune cu certitudine că nu-i am pe conștiință pe acei comercianți, pictori la minut și colecționari de vechituri, care au rămas de cârd ori s-au rătăcit cu totul în drum spre grădina publică și spre pietonală. Dar oricum mi-ar părea rău dacă aș afla că am contribuit cumva la bermudizarea scuarului. Acum, când ia amploare scandalul legat de omorârea teilor, îmi dau seamă că s-a împlinit visul de aur al multor edili, care aveau rău de mare de la viermuiala de altă dată, de la bazarul din spatele afișelor electorale, care le propunea turiștilor o largă paletă de articole artizanale, diluată de chinezisme și sovietisme. Dar nici actualul primar general nu pare să regrete scuarul adolescenței sale, și nici nu pune mare preț pe atmosfera de căldură umană, care se țese din materii delicate, se așază ca o patină de noblețe timp de multe decenii, se maturează ca vinul în galeriile de la Cricova. Ce s-a ales din scuarul de altă dată ilustrează grăitor nerăbdarea sa, graba de a aduna punctaj, dar și aspirațiile și orizonturile sale estetice sau urbanistice. Un alt test vizibil este pietonala muzicalizată, ornamentalizată și scrânciobizată. „De gustibus non est disputandum“, adică despre gusturi nu se discută, zice proverbul latin vizând preferințele strictamente personale, pe propria cheltuială. Dar când e vorba de bani publici dimpotrivă, disputandum și iar disputandum, pentru că disputandum humanum est.
