Demult nu am primit răvașe de la spectatori și ascultători care să îmi comenteze emisiunile. La Europa Liberă cel mai des primeam scrisori din pușcării. De la oameni disperați care se agățau de orice posibilitatea de a se face auziți cu gândul că cineva poate poate are să aplece urechea și li se va repara nedreptatea ce li se întâmplă. De când fac meseria de jurnalist foarte rar am întâlnit persoane resemnate care să fi recunoscut că își merită pedeapsa pentru ceea ce au săvârșit. De regulă la pușcăria de la Rusca. Dar și acolo deținutele condamnate pentru escrocherii sau pentru omucidere invocă mereu circumstanțe atenuante. Copii rămași fără grija mamei este argumentul greu de respins. Greu spre imposibil. După una din emisiunile recente, cu Elizaveta Breahnă și Andrei Cibotaru la Vocea Basarabiei mi-a venit o epistolă pe trei pagini scrise cu grafie chirilică pe ambele părți. Semnatarul Corobceanu Pricov Anton se declară scriitor critic și luptător pentru drepturile omului. El a cheltuit 10 lei pe două timbre, aplicate pe plicul galben cu panglică albastră pe mijloc cumpărat și acesta de la Poșta Moldovei. Jumătate din răvaș e alocat mesajului trimis PRIN SATELE MOLDOVEI despre diverse nedreptăți și înșelătorii pe care le suportă țăranii, semnatarul referindu-se în mod special la situația din satul Recea din raionul Strășeni așa cum o vede dânsul. Nu am cum să verific cât de adevărate sunt faptele descrise de Domnul Corobceanu Pricov Anton, dar împărtășesc concluzia sa generală că țăranii au rămas cu ochii în soare după împărțirea cotelor ce le-au revenit din proprietățile colective. Sunt tentat să-i dau dreptate și atunci când se plânge că producătorii de vinuri cumpără strugurii la pețuri exagerat de mici. Dar pentru că reproșul nu-mi este adresat mie, ci invitaților mei, nu voi intra în polemică. Voi repeta doar ce am auzit de la alții – singura modalitate de apărare a țăranilor este recolectivozarea, dar nu de maniera sovietică, ci asocierea benevolă, cu participare pe bune a celor care se întoloacă. Așa cum au reușit apicultorii, bunăoară, unii dintre ei și astfel au ajuns să exporte cea mai mare parte a producției, pentru că piața internă nu are cum să consume toată mierea pe care o produc înfruntând o sumedenie de probleme. Deh, la fel ca toți agricultorii. Cei care cultivă cereale, sau fructe, sau zarzavaturi. Pentru că am rămas sătean așa cum vă spuneam într-o recentă poveste, mi se rupe inima când îi văd pe țărani cum muncesc în van, cum se năruiesc speranțele lor cu tot cu casele străbunicilor, bijuteriile de altă dată în care speram noi să își găsească adăpost veșnicia. Iată de ce am găsit de cuviință să-i mulțumesc pentru răvaș domului Corobceanu, chiar dacă nu am aflat nimic ieșit din comun care să mă determine să las totul baltă și să merg împreună cu Valentina Ursu, așa cum insistă semnatarul scrisorii, la Recea ca să ne ofere un car de informații despre corupție, cârdășie, trădare, minciună, escrocherii, destrăbălare și alte păcate pe contrasens cu Decalogul. Și neapărat să îi dau de știre că am remarcat urarea sa nostimă adresată întregii redacții – USPEH ÎN LUCRU VOCEA BASARABIEI, SĂNĂTATE ÎN PRIMUL RÂND!