Oamenii lui Putin sunt executori meticuloși și loiali ca umbra dictatorului bătrâncios, cocoțat pe tocurile supradimensionate (ca niște copite). În caz contrar, ei își pierd funcțiile, în cel mai bun caz. Dimon (Medvedev) este dovada în picioare. La fel ca Evgheni Prigojin, numai că pe invers. Până nu ieșea din cuvântul Führerului, proprietarul Vaghnerului era bine-mersi. De-îndată ce a avut idei, Putin l-a trimis să-i țină de urât lui Iosif Kobzon. Prin urmare, este absolut inimaginabil ca șeful pușcăriei, căruia i s-a încredințat misiunea să-l țină închis pe dușmanul numărul unu al lui Putin, să aibă curajul să anunțe presa despre moartea lui Aleksei Navalnîi, înainte ca să aibă permisiunea de la Kremlin.
E ca și cum ofițerii de securitate, care au sarcina să colecteze în valiză răhățeii lui Putin (ca după un câine de companie scos la plimbare), când marele mahăr călătorește în străinătate sau între buncăre, să arunce materialul biologic la o margine de pădure. Vă imaginați așa ceva? Atunci de ce am mușca nada lui Peskov, care le-a spus câtorva jurnaliști de curte, că administrația pușcăriei a acționat autonom, pe cont propriu, în strictă conformitate cu instrucțiunile în vigoare, și nu era nevoie de indicații de la centru. Purtătorul de cuvânt și de mustăți a încercat să interpreteze un fel de indiferență scremută, pe care o mimează chiar Putin, ori de câte ori vine vorba despre Aleksei Navalnîi. Și ca să nu-și piardă stăpânirea, atunci când interpretează aria lui Mefistofel, Putin evită să rostească numele lui Navalnîi. Așa l-o fi învățat să procedeze șamanii din Altai, pe care îi aduce cu regularitate la palat generalul Serghei Kujughetovici, în loc de femei cu nivelul redus de responsabilitate socială.
Oamenii aleși pe sprânceană și dresați de Putin nu improvizează. Ei execută comanda APORT fără să crâcnească. Iar, dacă moartea lui Navalnîi, de bună seamă, a fost un accident, și nu o operațiune pregătită meticulos, la fel ca intoxicarea cu Noviciok, atunci cu atât mai mult șeful pușcăriei, dară-mi-te superiorii săi regionali, nu s-ar fi încumetat să dea șfară în țară, înainte ca să decidă Kremlinul cum să prezinte întâmplarea, astfel încât să șifoneze cât mai puțin posibil imaginea tartarului de la Kremlin. Sfetnicii l-or fi convins că cel mai judicios ar fi să o facă pe niznaiul, umilindu-l astfel, încă o dată, pe Navalnîi și demonstrând că nu e treaba țarului să știe despre moartea unui holop (om din prostime) întemnițat. Numai că degeaba acest spectacol amatoricesc, de vreme ce toată lumea i-a pus în cârcă decesul bizar al celui mai important exponent al opoziției din Rusia. Putin (cu ortacii săi cuminți) se împotmolește tot mai mult în păienjenișul țesut cu meticulozitate exemplară. Așa să-l ajute Dumnezeu!
