VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Minutul lui Vasile Botnaru- Dodon cu masca (mortuară?) a lui Lukașenko

Îmbrăcând mezinul în straie ostășești în ziua de 9 mai Igor Dodon a devenit ținta predilectă a camerelor de luat vederi și astfel și-a atins scopul. La fel ca Lukașenko (l-a dus totuși mintea să nu-i pună copilului în gât un kalașnikov, ci doar un binoclu vânătoresc) liderul socialiștilor îl folosește pe prințișorul deghizat ca pe o mascotă care să-i facă vizibilă valența politică. Sau mai curând polivalența. Dacă nu era micul soldățel alături poate nici nu era să fie întrebat despre atitudinea față de Putin. Eu nu exclud că a fost o întrebare aranjată. Prea lipicios-caramelizat a fost răspunsul despre virtuțile lui Putin omul de stat și speranța dodonică la o viitoare restabilire a bunelor relații cu Rusia lui Putin, așa cum ATENȚIE!!! dorește toată populația Republicii Moldova zice socialistul șef (aici s-ar cuveni o inscripție ca pe pachetul de țigări – fumatul ucide, iar minciunile lui Dodon provoacă rău de mare!!! ) Răspunsul-acadea era și mai este destinat pentru ambasadorul Federației Ruse la Chișinău și nu pentru gurile ortacilor săi care l-ar putea stuchi drept în frunte pentru laudele la adresa moșneagului dus cu pluta (cum l-a poreclit mai nou Prigojin, șeful detașamentelor de miliție Vagner) în plină catastrofă de imagine a Kremlinului și a Federației Ruse în ansamblu cu tot cu CSI-ul care s-a bâhlit rău de tot. În dorința de a-l copia pe Lukașenko te pomenești că Dodon ar putea pune la cale un nou atentat la prețioasa-i persoană ca să mai stoarcă oleacă de atenție din partea Kremlinului și să câștige niște puncte în plus în competiția cu șornicăraia care a avut curajul să-l scoată în fruntea coloanei pe odioșii Stalin. Dar să revin la polivalența lui Dodon. Cineva încerca mai demult să mă convngă că Igor Dodon, atunci când decidea în care bazin politic să sară, ar fi putut alege la fel de bine liberalismul și democrația. Uitându-mă la cat de fanariot este, mă gândesc că e foarte bine că e acolo unde este. Să fi fost pe dreapta, ar fi compromis-o cu aceeași râvnă ori și mai mare decât a celui care a urcat-o cândva în copac apoi a căzut ca para mălăiață în poala lui Surkov, Dughin, Prilepin, Medvedev etc,etc Ca un economist versat iși făcuse socoteala că profiturile cele mai mari și mai rapide i le va aduce stânga, adică goșizmul naționalist antiromânesc. El a încălecat această mârțoagă în lipsa de concurenți puternici și în cele din urmă a smântânit oalele. Dar a fost fentat de Plahotniuc. Acum Dodon încearcă să reintre în scăldătoare și pentru asta e gata să mutilize viitorul propriului copil, să se facă de râsul curcilor, doar să rămână pe linia de plutire. Numai că waterlinia e tare capricioasă. La cât de bine se pricepe să bagatelizeze pledoaria justificată a stângii pentru responsabilitate socială și chiverniseală, s-ar putea să ajute decisiv formațiunile socialiste să arunce balastul fariseic in frunte cu Soldățelul de plumb al Kremlinului.

Autor

  • Vasile Botnaru

    Realizatorul și moderatorul emisiunii „Puncte de vedere, Puncte de reper”. Timp de 17 ani a fost șeful Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, biroul din Moldova. A studiat jurnalism la Universitatea de Stat din Moldova și la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. A fost cotat printre cei mai populari 10 jurnaliști de către Clubul de Presa Chișinău timp de trei ani consecutiv, la mijlocul anilor '90. A fost unul dintre fondatorii (în 1992) a Agenției de știri Basa-Press. A contribuit la lansarea postului de televiziune Pro TV Chișinău. În 2009 a fost decorat cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat din Republica Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.