De-aș avea măcar o zdreanță din talentul lui Iulian Ciocan, sau al lui Dumitru Crudu, ori câțiva fotoni din harul Mariei Pilchin, demult era să scriu o povestire sau o piesă de teatru despre cutiile poștale de la parterul blocului. Vă imaginați câte istorii captivante ne-ar putea povesti lădițele de tinichea, ce urmăresc, decenii la rând, tot ce li se întâmplă stăpânilor de locuințe, numerotate cu aceleași cifre ce figurează pe ușițele dălăbăzate, iritante, scârțâitoare ce vorbesc între ele într-o limbă neînțeleasă de noi. Nunți, divorțuri, cumetrii, decese, expatrieri, – vești de tot felul au încăput în boxele de tablă ce stau suprapuse la fel ca locuințele în știubeiul blocului. În piesa de teatru ori în nuvela ficțională ele s-ar plânge una alteia, în toiul nopții, când nu mai rămâne țipenie de om în preajmă, că demult nu li se mai întâmplă să adăpostească o vedere trimisă de pe litoral, cu semne de ruj de buze, sau o carte poștală cu Moș Crăciun scufundat în sania boierească, trasă de patru reni ce au coarnele aurite…
Coarnele poleite cu aur e o imagine ce mi-a rămas în minte după lectura romanului cel mai recent al lui Val Butnaru. Dacă aș avea măcar o zdreanță din imaginația lui Val, aș scrie un scenariu de film despre Maidanul cutiilor poștale, care s-ar certa între ele, în timpul campaniilor electorale din cauza politicienilor, ale căror fizionomii și promisiuni lustruite apar pe foile volante tipărite pe hârtie velină, de 300 de grame metrul pătrat. Pentru că li s-ar transmite, firește, viroza convingerilor politice ale stăpânilor de apartamente, ele s-ar bate clempănind din ușițe, ca să apere punctele de vedere asupra viitorului estic sau vestic al acestui neam năpăstuit, care nu mai știe cum se ticluiește un răvaș de dragoste, nu se mai complică cu zilele de naștere și se lasă copleșit de emoții doar atunci când citește facturile de la Apă Cana și Moldova Gaz.
Nici măcar îndemnul de a comemora Moartea lui Isus, tipărit, decent, de Martorii lui Iehova pe hârtie subțire, ca foaia de țigară, nu ne oprește din fuga spre ușa ascensorului ce pleacă repede și vine greu, exact ca troleibuzele. Invitațiile la predici duminicale totuși sunt mai puțin enervante decât foile volante ale politicienilor. Doar câteva zac mototolite în coșul de gunoi, împreună cu broșurile publicitare ale rețelelor de magazine, ce promit reduceri pascale halucinante, amestecându-se cu mici cârmoaje de hârtie, pe care e trecut numele lui Stanislav, instalatorul, care oferă orice servicii de depanare, al Doamnei Elena, care desface CUNUNII LEGATE ȘI ADUCE PACEA ÎN FAMILIE, și al unui oarecare Vladimir, care își anunță dorința disperată să cumpere un apartament, în orice stare ar fi. Spre bucuria cutiei poștale cu numărul 34, burdușite cu reclame și foi volante de la precedentul scrutin.
