VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ministrul Nosatîi: Neutralitatea nu este un impediment de a recurge la măsuri de ordin militar în cazul unor amenințări

Neutralitatea nu reprezintă o piedică în dezvoltarea și modernizarea capacităților de apărare și în crearea unei armate la standarde internaționale, dotată, în care cetățenii să aibă încredere. Este unul dintre mesajele transmise de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, care precizează că, potrivit unei hotărâri a Curții Constituționale, în pofida neutralității, R. Moldova poate recurge la măsuri de ordin militar în cazul unor amenințări la adresa securității naționale.

În cadrul unui interviu acordat Agenției „Moldpres”, Nosatîi a declarat că situația din regiune este analizată minuțios, așa încât să fie luate deciziile necesare pentru consolidarea apărării naționale.

„Având un război la graniță, R. Moldova a fost și este afectată din multe puncte de vedere. Totuși, în prezent, nu există un risc militar iminent la securitatea țării noastre și asta datorită curajului și eroismului forțelor armate și cetățenilor ucraineni care-și protejează independența, suveranitatea și integritatea teritorială. În același timp, urmărim îndeaproape evoluțiile la acest capitol, analizăm diferite scenarii, depunem eforturi pentru consolidarea capacităților de apărare și sporirea rezilienței naționale. Războiul hibrid continuu este o amenințare majoră în țara noastră, acest lucru fiind clar stipulat în Strategia Securității Naționale. Acesta vine cu elemente de destabilizare pe un spectru larg, cum ar fi: atacurile cibernetice, dezinformările, propaganda, criza economică și energetică cu care R. Moldova s-a confruntat de la bun început, de rând cu protestele sau tentativele de fraudare a alegerilor. Toate acestea urmăresc divizarea societății, inducerea fricii și neîncrederii în capacitatea autorităților naționale. Mai mult ca atât, ele au un impact negativ asupra dezvoltării țării noastre, realizării reformelor și parcursului european, care constituie un obiectiv strategic pentru prosperitatea, stabilitatea și siguranța cetățenilor. Combaterea amenințărilor hibride este un efort comun și continuu al autorităților naționale și cetățenilor R. Moldova”, a declarat ministrul Anatolie Nosatîi.

Demnitarul a precizat că neutralitatea nu reprezintă o piedică în întărirea capacităților de pregătire militară și a infrastructurii.

„Conform Articolului 11 al Constituției, R. Moldova este un stat neutru. Totodată, aș dori să mă refer la Hotărârea Curții Constituționale din anul 2017, care stipulează clar că în cazul unor amenințări în adresa valorilor fundamentale constituționale, precum independența națională, integritatea teritorială sau securitatea statului, autoritățile R. Moldova sunt obligate să ia toate măsurile necesare, inclusiv de ordin militar, care i-ar permite să se apere eficient împotriva acestor amenințări. Neutralitatea ne obligă să dezvoltăm și să modernizăm capacitățile de apărare, să construim o armată instruită la standarde internaționale, dotată corespunzător, o armată în care cetățenii să aibă încredere. Este un angajament ferm, care presupune multă muncă, resurse și timp. Până în prezent, am reușit să facem pași importanți și concreți în această direcție și nu ne vom opri aici”, a mai adăugat Nosatîi.

Ministrul a reamintit și despre contingentele și munițiile rusești din stânga Nistrului. 

„După cum am menționat anterior, prezența în sine a forțelor Federației Ruse staționate ilegal pe teritoriul R. Moldova, fără acordul autorităților statului, reprezintă o încălcare a statutului de neutralitate al țării noastre. Mai mult, în 1999, la Summit-ul de la Istanbul al OSCE, Federația Rusă şi-a asumat obligaţia de a încheia până la sfârşitul anului 2002 retragerea forţelor sale militare de pe teritoriul R. Moldova, fiind aprobat Tratatul cu privire la Forțele Armate Convenționale în Europa (FACE). Acest proces a început, iar apoi a fost stopat unilateral de autoritățile ruse. La fel, se cunoaște că Federația Rusă a ieșit din Tratatul „FACE” pe 7 noiembrie 2023”, a mai declarat oficialul.

În cadrul interviului, ministrul Nosatâi s-a referit și la cazurile de prăbușire a dronelor pe teritoriul R. Moldova.

„Aceste incidente de încălcare a spațiului aerian național reprezintă un semn de alarmare pentru autoritățile R. Moldova și demonstrează cât de vulnerabili suntem față de astfel de efecte colaterale ale războiului din imediata vecinătate. Iată de ce, consolidarea capacităților de apărare ale R. Moldova, inclusiv prin dotarea cu sisteme de supraveghere a spațiului aerian, a devenit o necesitate stringentă. Astfel, la sfârșitul anului trecut, am achiziționat din banii alocați pentru apărare, radarul de tip Ground Master 200 (GM 200), destinat monitorizării spațiului aerian. Cu siguranță, ne dorim să avem un spațiu aerian protejat la maximum de rachetele lansate în contextul războiului din Ucraina, iar un radar nu poate să acopere de unul singur întreaga gamă de aspecte ale supravegherii spațiului aerian. Iată de ce, avem nevoie de un sistem complex modern, format din mai multe radare. Costul acestora este extrem de mare, iar bugetul pentru apărare, actualmente, nu ne permite acest lucru. De aceea, am apelat la ajutorul partenerilor noștri externi. Astfel, recent, Uniunea Europeană, prin intermediul platformei „Instrumentul European pentru Pace”, ne-a oferit asistență la achiziționarea a încă unui radar. Acesta va îmbunătăți considerabil capacitatea noastră de monitorizare și avertizare timpurie despre posibile riscuri aeriene la adresa securității țării. Este doar o parte din eforturile pe care am reușit să le facem pentru siguranța cetățenilor R. Moldova. Vor urma și altele, despre care vă vom comunica transparent ulterior”, a mai adăugat Nosatîi.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.