VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Ministrul Justiției despre dosarele de rezonanță: Lucrurile nu se pot face peste noapte

Guvernarea PAS deține toată puterea în stat și are toate pârghiile care ar permite curățarea sistemului justiției, însă lucrurile nu decurg așa cum s-a promis în campania electorală. O spune președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, potrivit căruia dosarele de mare rezonanță trenează, iar acest lucru nu face decât să dezamăgească societatea.

De cealaltă parte, ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, spune că Republica Moldova a inițiat procedura de extrădare a corupților fugari și este în așteptarea răspunsurilor din partea statelor gazdă.

Președintele Platformei DA spune că PAS a preluat puterea grație unui puternic mesaj anticorupție, însă promisiunile din campania electorală nu se materializează. Oameni lipsiți de integritate continuă să dețină funcții importante în sistemul procuraturii și cel judecătoresc, iar dosarele de mare rezonanță bat pasul pe loc, scrie IPN. „Când vorbim de dosarele de rezonanță, cel mai important lucru este finalitatea. Deocamdată nu avem nicio finalitate pe niciun dosar de rezonanță”, a spus președintele Platformei DA în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” la Jurnal TV.

De cealaltă parte, ministrul justiției spune că extrădarea este un proces anevoios, care nu depinde de Republica Moldova, ci de rapiditatea cu care sunt examinate solicitările de către statele unde se ascund fugarii corupți. „Inițierea extrădărilor s-a făcut și în cazul lui Platon, și în cazul lui Plahotniuc, și în cazul lui Șor. Dosarul lui Șor este la Ministerul Justiției având în vedere că a fost condamnat de prima instanță și competența revine Ministerului Justiției. Dar procesul extrădării este complicat peste tot în lume. Uitați-vă ce se întâmplă în România, nu pot aduce pe cineva din Serbia deja de 7-8 ani. Chiar dacă demersuri s-au făcut, nu avem răspunsuri.

Este o opțiune condamnarea în lipsă, dacă persoana este condamnată și averea îi este confiscată, poate totuși revine în țară. În cazul Platon, Procuratura a format comisie rogatorie în Marea Britanie și așteaptă răspunsuri. În cazul lui Șor, eu personal am formulat o cerere de concretizate încă în luna august după ce am venit la minister, dar așteptăm decizia statului Israel. Eu tot vreau ca să fie condamnați, dacă li se constată vinovăția, vreau ca averile să le fie confiscate, dar lucrurile nu se pot face peste noapte”, a spus Sergiu Litvinenco.

Ieri, în timpul unei emisiuni TV, fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza, a menționat că în curând dosarul cu implicarea deputatului fugar Ilan Șor va avea finalitate. Potrivit lui Sturza, Ilan Șor este un cetățean indezirabil pentru statul Israel, fapt ce ar putea contribui la extrădarea sa.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.