Ministrul Justiției din Letonia, Inese Libina-Egnere, va efectua, luni și marți, o vizită oficială în Republica Moldova, la invitația ministrului Justiției Veronica Mihailov-Moraru. Vizita va avea loc în contextul colaborării bilaterale și al aprofundării relațiilor dintre cele două țări în domeniul justiției.
În cadrul vizitei, cei doi oficiali se vor întâlni la sediul Ministerului Justiției din Republica Moldova pentru a discuta teme de interes comun, inclusiv reformele în domeniul justiției și măsurile împotriva corupției.
De asemenea, Inese Libina-Egnere și Veronica Mihailov-Moraru vor participa la Forumul „Reformarea justiției și combaterea corupției”, care va aduce în discuție soluții și bune practici pentru îmbunătățirea sistemului de justiție.
Agenda delegației letone include întâlniri cu oficiali cheie din Republica Moldova. Ministrul Libina-Egnere se va întâlni cu Janis Mazeiks, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Domnica Manole, președintele Curții Constituționale, și cu reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, va avea discuții cu Veronica Roșca, președintele Comisiei parlamentare pentru numiri și imunități.