VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ministrul Educației, Dan Perciun, reiterează că nu va ceda un bloc al Universității „Ion Creangă” pentru noul sediu al Procuraturii Anticorupție

Ministrul Educației, Dan Perciun, a reiterat că nu va ceda Procuraturii Anticorupție blocul Universității Pedagogice „Ion Creangă” de pe strada Ghenadie Iablocikin solicitat de Veronica Dragalin pentru angajații Procuraturii Anticorupție. 

Dan Perciun susține că în bloc sunt organizate ore și studenții nu pot, în niciun caz, să fie transferați în altă parte. 

„Din punctul nostru de vedere, nu era potrivită formula de transmitere a acestui sediu către PA, pentru că el este utilizat. Noi urma să investim în el, să modernizăm acea clădire și trebuie identificat un alt edificiu, care trebuie căutat. Cumva, din punctul nostru de vedere, subiectul este epuizat. Nu există nicio formulă în care noi să putem transmite acest bun către PA, dar asta nu neagă că au și ei nevoie stringentă de spațiu și această problemă trebuie rezolvată. Nu putem să desconsiderăm și necesitățile lor, doar că nu asta e soluția pe care ar trebui să mergem”, a declarat Dan Perciun în cadrul emisiunii Cutia Neagră de la TV8.

 Problema sediului pentru Procuratura Anticorupție a devenit subiect de scandal în luna martie, după ce conducerea Procuraturii Anticorupție, inclusiv Veroinica Dragalin, a cerut, prin acte transmise Universității „Ion Creangă”, cedarea unui bloc pentru activitatea procurorilor. Ulterior, a urmat o reacție de nemulțumire din partea instituției universitare. 

Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău a acuzat Procuratura Anticorupție că încearcă să preia mai multe blocuri de studii care îi aparțin. Reprezentanții universității au lansat o petiție către înalții demnitari ai statului, cerând oprirea acestui proces. La scurt timp, Procuratura Anticorupție a venit cu o reacție și a confirmat că face demersuri pentru a prelua un edificiu al universității și a declarat că insistă în acest sens, deoarece blocul este ar fi unul „ideal pentru Procuratura Anticorupție”.

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, nu a cedat, însă, și a venit, la începutul lunii aprilie, cu un nou apel public, prin care cere un sediu pentru instituția pe care o conduce. Într-o postare pe Facebook, aceasta menționează că, astăzi, după ultimele modificări ale legislației, procurorii nu pot combate corupția la nivel înalt, din lipsă de spațiu.

„Conform modificărilor legislative, începând cu 1 aprilie 2024, Procuratura Anticorupție a rămas total descoperită cu privire la asigurarea operativă pe dosarele de competența Procuraturii Anticorupție. Adică, pentru infracțiuni de corupție la cel mai înalt nivel (comise de subiecți speciali cum ar fi miniștri, deputați, judecători, procurori), instituția noastră nu are resursele umane și materiale să asigure urmărirea vizuală, interceptări, transmiterea banilor sub control și alte măsuri speciale de investigație”, a scris atunci Veronica Dragalin.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.