VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ministra Justiției, la Adunarea Generală a Procurorilor: „Cetățenii așteaptă un sistem al procuraturii independent, puternic, corect și integru”

Pentru implementarea acțiunilor necesare pentru asigurarea stabilității și funcționalității instituțiilor statului, este nevoie de implicare din partea tuturor, inclusiv a procurorilor. Nu vom avansa pe calea integrării europene, dacă nu vom avea rezultate pe segmentul combaterii corupției, identificarea și pedepsirea celor corupți, examinarea și soluționarea dosarelor de corupție în mod calitativ și operativ. Declarația a fost făcută de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru la deschiderea Adunării Generale a Procurorilor, convocată după o pauză de aproape trei ani.

În discursul său, ministra le-a vorbit procurorilor despre acțiunile întreprinse de către Ministerul Justiției, care au ca obiectiv susținerea eforturilor de reformă a justiției și combaterea corupției – angajamente asumate odată cu obținerea statutului de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană.

De asemenea, ministra Justiției a subliniat că „este important să avem un Consiliu Superior al Procurorilor cu care să putem parcurge acest proces de reformă în justiție și cu care să putem soluționa problemele acumulate în timp. Este, în primul rând, în interesul cetățenilor acestei țări, care își doresc și așteaptă un sistem al procuraturii independent, puternic, corect și integru”.

Totodată, Veronica Mihailov-Moraru le-a dat asigurări procurorilor că Ministerul Justiției a fost, este și rămâne un partener deschis pentru dialog și interacțiune, reiterând că și procurorii, la rândul lor, trebuie să își asume angajamentul pentru o activitate promptă și eficientă.

„În calitate de ministră a Justiției, îmi exprim speranța că dumneavoastră conștientizați momentul de cotitură în care ne aflăm și veți acționa în susținerea acestor evoluții. Doar un stat de drept, bazat pe instituții integre și puternice, care pot interveni eficient în orice moment, sporește încrederea comunității internaționale și asigură un mediu sigur pentru investițiile străine. Iar acest aspect duce direct la creșterea calității nivelului de trai și a stabilității economice”, a conchis ministra Mihailov-Moraru.

Adunarea Generală a Procurorilor s-a convocat astăzi după o pauză de trei ani. Procurorii din întreaga țară urmau să aleagă membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) și supleanții acestora. Ulterior, forul a aprobat amânarea alegerii membrilor CSP. Decizia a fost susținută cu votul a 258 de procurori.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.