VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Mii de ruși se adună în fața bisericii din Moscova unde va avea loc slujba de înmormântare a lui Aleksei Navalnîi

Cozi imense au început să se formeze de dimineață în fața Bisericii „Icoana Maicii Domnului” din cartierul moscovit Mariino, acolo unde la ora 14.00 (13.00 – ora R. Moldova) va fi ținută slujba de înmormântare a opozantului rus Aleksei Navalnîi.

Fosta asistentă şi purtătoare de cuvânt a lui Aleksei Navalnîi, Kira Iarmîş, i-a îndemnat pe ruşi să participe masiv la ceremonia funerară.

În prezent, un număr mare de polițiști sunt la fața locului, iar la intrarea în biserică au fost instalate detectoare de metale. De asemenea, în zonă sunt amplasate camere cu sistem de recunoaștere facială.

În preajma lăcașului, încă de ieri au fost pregătite sute de metri de garduri metalice. De asemenea, echipaje ale poliției au luat măsuri de îngrădire în tot cartierul Mariino, acolo unde locuia politicianul cu familia sa. Totodată, la intrarea pe teritoriul bisericii au fost instalate mai multe inscripții prin care se interzic filmările și fotografierea.

Securitatea a fost sporită și în preajma cimitirului Borisovo, acolo unde la ora 16.00 va avea loc deja procesiunea de înhumare a politicianului Aleksei Navalnîi.

Amintim, politicianul opozant a murit în data de 16 februarie în penitenciarul ”Lupul Polar” din regiunea nordică a Rusiei Imalo-Neneția.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.