VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

La scrutinul din toamnă, diaspora din statele mari ar putea vota prin corespondență

La scrutinul prezidențial din toamnă, moldovenii stabiliți în statele cu suprafețe mari ar putea vota prin corespondență. Cel puțin asta își dorește șefa statului, Maia Sandu, care susține că finalizarea proiectului în acest sens ar trebui să fie grăbită de Parlament.

„Cred că Parlamentul trebuie să grăbească finalizarea proiectului pe votul prin corespondență, așa încât măcar pentru câteva țări să putem folosi această modalitate. Sigur că ne-am dori să se întâmple peste tot, dar la prima etapă cred că putem încerca în câteva țări. Am putea încerca acest vot în special în țările cu o suprafață mai mare, unde este greu de ajuns la secțiile de vot”, a declarat Maia Sandu în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.

Amintim că cetățenii Republicii Moldova vor fi chemați, în această toamnă, la urnele de vot, pentru a alege președintele țării. În aceeași zi ar urma să fie organizat, în paralel, și referendumul privind aderarea țării noastre la UE. Deputații PAS au votat, la sfârșitul anului trecut, modificarea Codului Electoral, care să permită organizarea plebiscitului în aceeași zi cu un scrutin ordinar.

Precizăm, încă în 2020, deputații Parlamentului au inițiat discuții privind introducerea votului electronic sau prin corespondență, atunci când în legislativ a fost propusă crearea unei comisii care să pregătească amendamentele necesare la Codul Electoral.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.