VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Meta va înființa un departament pentru combaterea dezinformării și a abuzului de inteligență artificială în alegerile din UE

Meta va înființa un departament pentru combaterea dezinformării, inclusiv a conținutului creat cu AI, în perioada dinaintea alegerilor europarlamentare. Scrutinul va avea loc în perioada 6-9 iunie, relatează Reuters.

Potrivit sursei citate, echipa va fi formată din experți din diverse departamente din cadrul Meta, precum inginerie, cercetare, moderare de conținut sau juridic.

„Pe măsură ce se apropie alegerile, vom pune în funcțiune un Centru de operațiuni electorale pentru a identifica potențialele amenințări și pentru a pune în aplicare măsuri de prevenire la timp”, a declarat Marco Pancini, șeful departamentului pentru afaceri europene de la Meta, într-o postare pe blog.

Obiectivul va fi de a combate dezinformarea provocată de folosirea abuzivă a inteligenței artificiale, capabilă să creeze rapid texte, imagini și videoclipuri. Evoluția rapidă a dat naștere la probleme legate de posibila folosire abuzivă în alegeri.

Meta, care colaborează cu 26 de organizaţii independente de verificare a faptelor din întreaga Uniune Europeană, acoperind 22 de limbi, va adăuga trei noi parteneri în Bulgaria, Franţa şi Slovacia.

Meta, împreună cu Microsoft, OpenAI și alte 17 companii din domeniul tehnologiei, au convenit recent să lucreze împreună pentru a preveni dezinformarea generată de AI să influențeze alegerile la nivel internațional. 

Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc în perioada 6 – 9 iunie. În total, vor fi aleși 720 de parlamentari europeni. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.