VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Marko Șevcenko, despre mandatul de arestare pentru Putin: Forța dreptului învinge dreptul forței

După emiterea mandatului de arestare pe numele președintelui Federației Ruse nu mai poate fi vorba de întrevederi dintre reprezentanții lumii civilizate și Vladimir Putin. De asemenea, după decizia Curții Penale Internaționale (CPI), elitele ruse vor începe procesul de identificare a unei persoane care să ia locul liderului actual de la Kremlin. Declarațiile aparțin ambasadorului Ucrainei în Republica Moldova, Marko Șevcenko, și au fost făcute în cadrul dezbaterii publice la tema „Mandat de arestare pentru Putin: efecte pentru Rusia, Ucraina, Moldova și Europa”, organizate de Agenția de Presă IPN.

Pe cazul deportării ilegale a copiilor ucraineni CPI a emis mandate de arest pe numele a două persoane. Este vorba de președintele rus, Vladimir Putin și de Maria Lvova-Belova, comisar pentru drepturile copilului în cadrul Biroului președintelui Federației Ruse. Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova se arată convins că decizia instanței internaționale va schimba optica elitelor politice și economice ruse asupra războiului.

„Sunt sigur că elitele Rusiei își vor demonstra în continuare suportul față de Putin. Aceasta este esența regimului construit de Putin în Rusia și nu există altă cale pentru companii sau pentru politicienii din Federația Rusă care vor să rămână în politică decât să-și manifeste loialitatea totală față de Putin. Dar, pe de altă parte, sunt sigur că decizia de la Haga va porni unele procese interne, iar elitele ruse vor începe să caute căi de ieșire. Va începe procesul de căutare a unei persoane care-l va înlocui pe Vladimir Putin. Acum nu mai cred că mai poate fi vorba de o întâlnire oficială a unui reprezentant european cu un infractor internațional care este în căutare. Forța dreptului, din nou, a învins dreptul forței, chiar și în cazul unui stat nuclear”, a spus ambasadorul ucrainean, Marko Șevcenko.

Decizia CPI a fost făcută publică pentru a preveni alte crime, spune diplomatul. Potrivit ambasadorului ucrainean, emiterea mandatului de arest nu influențează sfârșitul războiului, însă îi determină pe ocupanții ruși să înțeleagă că orice crime de război comise pe teritoriile ocupate vor fi dur penalizate.

„Se dorește pedepsirea celor vinovați, iar alții care vor urmări acest exemplu, nu vor mai executa ordine criminale. Toți vorbesc despre imunitatea lui Putin, dar mandatul de arest este emis pe numele a două persoane, sperăm că această doamnă va fi pedepsită mai devreme. Nu sunt sigur că această decizie contribuie la scurtarea perioadei războiului. Situația depinde mai mult de militarii ucraineni. Dar cei care comit crime de război trebuie să înțeleagă că dacă mandatul de arestare este emis pe numele lui Putin, nici ei nu vor scăpa de răspundere. Criminalii vor fi găsiți, trași la răspundere. Acum cred că chiar și un miliar rus aflat într-un sat ucrainean se gândește dacă face ceva rău sau nu populației de acolo. Sper să apară limite pentru ei”, a explicat diplomatul.

Dezbaterea publică la tema „Mandat de arestare pentru Putin: efecte pentru Rusia, Ucraina, Moldova și Europa”, este ediția a 278-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.