Reconstrucţia Ucrainei după război implică şi „o eventuală reconstrucţie a Republicii Moldova”, a declarat, joi, preşedintele Camerei Deputaţilor din România, Marcel Ciolacu, la Forumul de Securitate din regiunea Mării Negre şi Balcani. El a adăugat că Parlamentul României se oferă „să ajute logistic” Republica Moldova şi Ucraina în parcursul lor european, care „trebuie să fie unul comun”, relatează Agerpres.
„Drumul cel mai scurt spre reconstrucţie este prin România”, a transmis el.
Potrivit lui Ciolacu, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, „60% din toate exporturile Ucrainei şi logistica necesară Ucrainei au tranzitat România”.
„Noi avem datoria să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor, să creăm infrastructura necesară, să continuăm ce am început şi mai ales ce a început mai ales Ministerul Transporturilor şi trebuie să facem o conectare pe căile ferate, cu ecartament european. Acest lucru nu se poate face decât în primul rând prin Republica Moldova, legând Paşcani – Iaşi de Chişinău. Nu putem vorbi de reconstrucţia Ucrainei fără să vorbim de o eventuală reconstrucţie şi a Republicii Moldova. Sunt două lucruri la pachet”, a punctat şeful Camerei Deputaţilor.
Acesta a mai spus că Parlamentul României se oferă „să ajute logistic” Republica Moldova şi Ucraina în parcursul lor european, care „trebuie să fie unul comun”.
„Evident că va exista o reconstrucţie a Ucrainei. Toate ţările libere şi democratice trebuie să se implice în această reconstrucţie”, a arătat Marcel Ciolacu.