Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa în zilele ce urmează la mai multe evenimente internaționale printre care funeraliile de stat ale Majestății Sale, Regina Elisabeta a II-a, Adunarea Generală a ONU. De asemenea, șefa statului va întreprinde o scurtă vizită la Berlin unde are preconizată o întrevedere cu Cancelarul Olaf Scholz și alți oficiali germani, informează Președinția.
Duminică și luni șefa statului se va afla la Londra, unde va lua parte la funeraliile de stat ale Majestății Sale, Regina Elisabeta a II-a, aducându-i un omagiu în numele tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Marți și miercuri, Președinta va fi la New York, la Adunarea Generală a ONU, eveniment anual care pune în discuție subiecte de interes global. În contextul vizitei la ONU, șefa statului va participa la câteva evenimente în domeniul educației și va avea mai multe întâlniri bilaterale.
La revenirea acasă, Președinta Maia Sandu va efectua o scurtă vizită de lucru la Berlin, unde se va întâlni cu Cancelarul Federal Olaf Scholz, cu Svenja Schulze, ministra pentru Cooperare Economică și Dezvoltare a Germaniei, cu membri ai Bundestagului și cu reprezentanți ai mediului de afaceri din această țară.