VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Maia Sandu: R. Moldova are nevoie de sprijinul comunității internaționale

La New York, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat cu Secretarul General al Națiunilor Unite, António Guterres despre situația de securitate din regiune, consecințele războiului din Ucraina și crizele cu care se confruntă în acest context R. Moldova.

Șefa statului a spus că războiul din Ucraina are un impact economic și social major asupra țării și a cetățenilor noștri. Drept urmare, Moldova are nevoie de sprijinul comunității internaționale pentru a face față crizelor energetice și economice, care riscă să se amplifice odată cu venirea iernii, și pentru a-i susține pe cei mai afectați de creșterea prețurilor.

La fel, șefa statului a reiterat angajamentul ferm al țării noastre de a contribui la identificarea soluțiilor comune pentru provocările globale. Președinta și-a exprimat convingerea că, astăzi, este important să sprijinim accesul fiecărui copil, din orice țară, la educație de calitate și să întreprindem acțiuni concrete față de amenințările generate de schimbările climatice, tot mai accentuate.

Amintim că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează o vizită la New York, SUA, pentru a participa la lucrările celei de-a 77-a Adunări Generale a Organizației Națiunilor Unite. 

Timp de două zile, șefa statului se va întâlni, în marja Adunării Generale ONU, cu partenerii noștri din toată lumea pentru a discuta cum răspundem, solidar, provocărilor economice și de securitate prim care trece astăzi planeta, cum asigurăm pacea, democrația și libertatea tuturor.

Marți, 20 septembrie, Maia Sandu împreună cu viceprim-ministrul Nicu Popescu și cu colegii din Delegația Republicii Moldova, au participat la deschiderea lucrărilor Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.