VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Trei polițiști de frontieră, cercetați penal pentru facilitarea ilegală a tranzitării R. Moldovei de către cetățeni din Ucraina

Sumele totale plătite de solicitanți variau între 3000-5000 dolari, dintre care o parte le revenea polițiștilor Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu ofițerii Inspectoratului General al Poliției și ai Poliției de Frontieră investighează membrii unui grup criminal organizat pentru facilitarea intrării, șederii și tranzitării ilegale a Moldovei de către persoane din Ucraina.

Investigarea grupului a început în ianuarie 2022, iar ulterior la acel dosar a fost conexată și o altă cauză penală, pornită la sfârșitul lui august. Cei trei polițiști de frontieră sunt doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 30 și 38 de ani. Aceștia au funcții de angajați și de conducere în Sectoarele Poliției de Frontieră „Basarabeasca,” „Săiți” din Căușeni și „Tudora.” Ulterior audierii celor trei, doi bănuiți au acceptat să colaboreze cu autoritatea de investigație, iar al treilea a fost reținut și urmează să fie pus sub învinuire de către procurorii PCCOCS.

Potrivit datelor din dosar, acumulate inclusiv urmare a celor nouă percheziții, pentru serviciile prestate ilegal, solicitanții achitau taxe care variau între 3.000 și 5.000 dolari americani. O parte din acești bani, în sumă de până la 1.000 dolari le reveneau polițiștilor de frontieră cercetați în cadrul dosarului. Rolul acestora consta în introducerea datelor persoanelor din Ucraina care intrau ilegal în țară în sistemul informațional al Poliției de Frontieră, precum că ar fi traversat legal frontiera de stat. Prin urmare, aceasta le asigura solicitanților posibilitatea tranzitării legale a Moldovei spre Uniunea Europeană.

În ceea ce privește traversarea propriu-zisă a frontierei de stat de către solicitanți, această sarcină le revenea altor membri ai grupului infracțional. Aceștia le introduceau pe persoane în țară prin regiunea de sud, în afara punctelor de trecere a frontierei de stat, precum și prin regiunea transnistreană. O parte din acești membri ai grupului infracțional au fost identificați, iar o parte sunt anunțați în căutare.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor aspectelor ale infracțiunii comise, inclusiv sub aspectul investigațiilor financiare-paralele, timp în care figuranții din dosar se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.