Șefa statului, Maia Sandu, își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Prima femeie președinte este la cea de-a 52-a aniversare. Ea primit deja mai multe mesaje de felicitare din partea colegilor, politicienilor din străinătate și de acasă.
Maia Sandu a fost învestită în funcția de președinte al Republicii Moldova pe 24 decembrie 2020, după victoria din turul doi al alegerilor prezidențiale. Anterior, ea a deținut fotoliul de prim-ministru al Republicii Moldova și funcția de ministru al Educației.
Maia Sandu s-a născut pe 24 mai 1972 în satul Risipeni, raionul Fălești. În 1994, a absolvit Academia de Studii Economice din Moldova, Facultatea de Management. Din 1995 până în 1998, a studiat la Academia de Administrație Publică din Chișinău, obținând titlul de Master în relații internaționale. În 2010 a obținut titlul de Master în politici publice, după finalizarea studiilor la Școala Kennedy de administrație publică a Universității Harvard SUA. Ulterior, în perioada iunie 2010 – iulie 2012, a fost Consilier al directorului executiv al Băncii Mondiale la Washington.