VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Maia Sandu, întrevedere cu Sebastien Lecornu: Întărirea capacităților de apărare ale R. Moldova, principalul subiect abordat

„Suportul Franței în domeniul securății ne va ajuta să fim mai rezilienți la provocări și să contribuim la construcția unei Europe mai puternice și unite”. O declarație în acest sens a fost făcută de președinta țării, Maia Sandu, în cadrul unei întrevederi la Chișinău cu ministrul Apărării al Franței, Sébastien Lecornu.

Principalele subiecte abordate de cei doi oficiali a fost întărirea capacităților de apărare ale țării noastre și dinamica excelentă a relațiilor bilaterale de prietenie.

Șefa statului a remarcat că este prima vizită a unui ministru de apărare din Franța, fapt care demonstrează nivelul înalt de încredere între țările noastre. Președinta i-a mulțumit ministrului Lecornu pentru pentru sprijinul puternic oferit de țara sa în parcursul european, dar și pentru susținerea acordată la întărirea securității și apărării naționale. Președinta a menționat că Franța este un prieten de nădejde, iar Moldova prețuiește această prietenie, care ne ajută să progresăm și să consolidăm democrația noastră”, anunță serviciul de presă al Legislativului.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.