VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Maia Sandu, întrevedere cu ambasadorii Franței și Germaniei. A reafirmat angajamentul față de continuarea reformelor

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit, la 23 ianuarie, cu Graham Paul, ambasadorul Franței și cu Margret Uebber, ambasadoarea Germaniei, ambii acreditați la Chișinău, cu prilejul aniversării Tratatului de la Elysée. Documentul a pus bazele parteneriatului franco-german și e considerat forța motrice pentru formarea și dezvoltarea Uniunii Europene după al doilea război mondial.  

„Președinta Maia Sandu și-a manifestat recunoștința pentru susținerea Franței și a Germaniei în parcursul european al țării noastre, pentru crearea împreună cu România a Platformei de Sprijin pentru Moldova, precum și pentru cooperarea în domeniul apărări”, potrivit unui comunicat al Președinției. 

Totodată, șefa statului și-a reafirmat angajamentul față de continuarea reformelor pentru consolidarea statului de drept, asigurarea securității statului și asigurarea bunăstării tuturor cetățenilor Republicii Moldova, astfel încât, țara noastră să se alinieze la standardele europene și să obțină statutul de membru al comunității europene în cel mai scurt timp. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.