Președinta Maia Sandu susține că deține aceleași informații pe care le au instituțiile Republicii Moldova privind rămășițele unei rachete depistate în localitatea Chițcani din stânga Nistrului, controlată de forțele separatiste de la Tiraspol. Șefa statului susține că autoritățile de la Chișinău nu au acces la fața locului pentru a verifica ce s-a întâmplat.
„Eu am aceleași informații pe care le-au exprimat și instituțiile de stat: Ministerul Apărării, și altele. Clar că noi nu putem verifica la fața locului ceea ce s-a întâmplat. Pentru că totul s-a întâmplat pe teritoriul din regiunea transnistreană, unde autoritățile noastre nu pot investiga ceea ce s-a întâmplat. Dar acest lucru s-a întâmplat pentru că este un război. Bombele cad pentru că este război în Ucraina, iar războiul a fost început de Rusia. Acest lucru e clar pentru toți”, a declarat Maia Sandu la postul TV8.
Fragmente de rachetă S-300 au fost depistate în satul Chițcani din regiunea transnistreană. Despre aceasta a anunțat Oleg Beleakov, reprezentantul Tiraspolului în Comisia Unificată de Control.
Ulterior, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a comunicat că la fața locului s-au deplasat observatorii militari din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii. Acesta a precizat că „la această etapă, nu este clară originea obiectului identificat și nici nu se confirmă din surse independente traiectoria acesteia”.