VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Maia Sandu a primit Premiul „Mihnea Constantinescu” care a fost oferit anterior și președintei PE, Roberta Metsola

Preşedinta Maia Sandu a primit Premiul „Mihnea Constantinescu – Leadership bazat pe valori” acordat de Institutul Aspen România, în cadrul celei de a 13-a ediţii a Galei Premiilor Aspen pentru Leadership.

„Prin premiul acordat, Institutul Aspen România îşi exprimă aprecierea faţă de eforturile neîntrerupte ale doamnei preşedintă de a păstra Republica Moldova pe traiectoria sa pro-europeană, demonstrând nu doar un înalt profesionalism, ci şi calităţile unui model de leadership autentic”, a precizat Institutul Aspen România, printr-un comunicat transmis scrie Agerpres.

În cadrul evenimentului, trofeul a fost primit în numele Maiei Sandu de către ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă.

Premiul „Mihnea Constantinescu – Leadership bazat pe valori” se acordă în fiecare an de către Institutul Aspen România unui lider din sectorul public sau unei organizaţii internaţionale care s-a remarcat în domeniul său de activitate, sprijinind şi promovând constant valorile unui model de leadership de excelenţă.

Evenimentul, desfăşurat vinerea trecută şi care a marcat 17 ani de activitate a Institutului, a adus recunoaştere persoanelor şi organizaţiilor care şi-au lăsat amprenta asupra societăţii româneşti şi globale în anul 2023, care au fost exemple de conduită etică şi profesională, în domenii precum serviciul public, tehnologia, cercetarea şi inovarea, arta sau patrimoniul cultural.

La ediţiile precedente ale Galei Aspen, premiul a fost acordat unor personalităţi precum: Roberta Metsola (preşedintele Parlamentului European), Jens Stoltenberg (secretarul general al NATO), Pierre Moscovici (fost membru al Comisiei Europene), Michel Barnier (fost negociator-şef al Comisiei Europene pentru relaţia cu Regatul Unit al Marii Britanii) etc.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.