VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

MAEIE, răspuns pentru Rusia: Neutralitatea Republicii Moldova nu înseamnă autoizolare

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a venit cu o reacție, după declarațiile purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, care a atenționat Republica Moldova că apropierea de NATO va reprezenta o „pierdere completă a suveranității”.

Într-un comunicat remis presei, MAEIE reamintește Rusiei că parteneriatul Republica Moldova-NATO are deja o istorie de 30 de ani.

În legătură cu declarațiile false și calomnioase ale reprezentantei MAE rus despre cooperarea țării noastre cu Alianța Nord-Atlantică, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene precizează că relațiile Republicii Moldova cu diverse organizații internaționale, inclusiv cu NATO, reprezintă decizia suverană și independenta a țării noastre. Referitor la parteneriatul Republica Moldova-NATO, acesta are deja o istorie de 30 de ani, fiind orientat spre dezvoltarea capacităților de contracarare a noilor provocări complexe și asigurarea securității cetățenilor și a statului nostru”, se arată în comunicat.

Totodată, MAEIE precizează că neutralitatea Republicii Moldova nu înseamnă autoizolare.

Autoritățile dezvoltă parteneriate cu acele organizații și state care susțin și contribuie la menținerea păcii și securității în țara noastră. Subliniem faptul că la Summitul NATO de la Vilnius, din 11 iulie curent, Alianța și-a reiterat suportul pentru integritatea teritorială, suveranitatea, independența și respectarea statutului de neutralitate al Republicii Moldova. De asemenea, statele NATO au declarat că sprijină dreptul suveran al Republicii Moldova de a-și alege modelul de dezvoltare, cursul de politică externă și de a-și decide viitorul fără careva ingerințe din exterior”, se mai arată în comunicatul remis.

Mai mult, R. Moldova reamintește că anume Federația Rusă este cea care încalcă în mod direct articolul 11 din Constituția țării noastre.

„Sugerăm reprezentantei oficiale a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei să citească integral articolul 11 din Constituția țării noastre, inclusiv aliniatul (2), care precizează că „Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său”, ori anume Federația Rusă încalcă în mod direct acest articol„, a declarat Igor Zaharov, consilierul pe comunicare al ministrului Nicu Popescu.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.