VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Lupte intense pe frontul de est din Ucraina. Rușii încearcă să rupă liniile defensive ucrainene în zona oraşului Toreţk

Rușii încearcă să străpungă liniile defensive ucrainene în apropierea oraşului Toreţk în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, a declarat joi un purtător de cuvânt militar ucrainean, relatează agenţia EFE.

În cursul zilei de miercuri, trupele ucrainene au respins la Toreţk şi în alte zone din apropiere 24 de atacuri ale inamicului, potrivit acestui purtător de cuvânt al armatei ucrainene, Nazar Voloşin. Unele dintre aceste asalturi au fost respinse în interiorul oraşului ucrainean Niu-Iork, situat la mai puţin de zece kilometri sud de Toreţk şi controlat parţial de trupele ruse. Toreţk avea înaintea războiului circa 30.000 de locuitori, iar Niu-Iork mai puţin de 10.000.

„Situaţia pe această axă nu s-a schimbat în mod semnificativ”, a afirmat despre sectorul de front de la Toreţk purtătorul de cuvânt al Grupului Operativ-Tactic Hortiţia al armatei ucrainene, unitate căreia îi este încredinţată apărarea pe acel sector.

„Inamicul desfăşoară operaţiuni de luptă în afara oraşului, nu sunt inamici în interiorul” oraşului Toreţk, a precizat acest ofiţer ucrainean, Nazar Voloşin.

El mai afirmă că aviaţia rusă execută constant atacuri asupra acestui oraş (încă parţial locuit) folosind bombe aeriene ghidate şi rachete, în timp ce unităţile terestre ruse concentrează efective de luptă în acea zonă şi în altele de pe frontul din estul Ucrainei pentru a cuceri teritoriile rămase sub controlul Kievului în provinciile Doneţk şi Lugansk.

Rușiii spun că au mai cucerit un sat din estul Ucrainei

Rusia a revendicat joi capturarea unui nou sat în estul Ucrainei, în timp ce trupele sale continuă înaintarea în liniile defensive ucrainene, dar fără a reuşi până în prezent vreo străpungere majoră.

Acest mic sat, Voskhod, este situat în apropiere de Oceretîne, un alt sat ocupat deja de trupele ruse, într-un sector al frontului în care acestea din urmă au făcut progrese rapide în ultimele săptămâni, profitând de dificultăţile armatei ucrainene de a-şi completa efectivele de soldaţi.

Rusia câştigă teren în estul Ucrainei după eşecul contraofensivei ucrainene majore din vara trecută şi după căderea oraşului fortăreaţă Avdiivka, ocupat în februarie de armata rusă, în timp ce trupele ucrainene încă nu dispun de muniţii suficiente şi de asemenea au nevoie de noi recruţi.

Într-o propunere pentru o încetare a focului şi o pace negociată, respinsă între timp de Ucraina şi de aliaţii ei occidentali, preşedintele rus Vladimir Putin a cerut luna trecută retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia (provinciile Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson) şi renunţarea de către Ucraina la aspiraţia de aderare la NATO, ca pas premergător reluării negocierilor între Moscova şi Kiev pe baza acordului nefinalizat la tratativele desfăşurate în martie-aprilie 2022 la Istanbul.

Ucraina a răspuns atunci că acceptă doar „formula de pace” propusă de preşedintele Zelenski, un document în zece puncte care cere în special retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, restabilirea frontierelor Ucrainei recunoscute internaţional şi crearea unui tribunal internaţional pentru judecarea crimelor de război ruseşti. Rusia a respins planul şi a cerut Kievului să recunoască „noile realităţi de pe teren”, respectiv pierderea Crimeei şi a celorlalte teritorii ucrainene ocupate de Rusia.

Între timp, Zelenski a anunţat în urmă cu două săptămâni că lucrează la un nou plan pentru a pune capăt războiului. „Avem numeroşi răniţi şi morţi pe câmpul de luptă şi printre civili. Nu vrem ca războiul să mai dureze ani de zile, de aceea noi vom pregăti acest plan în comun, pentru a-l pune pe masă în timpul unui al doilea summit pentru pace”, a declarat Zelenski, referindu-se la conferinţa internaţională care a avut loc luna trecută în Elveţia şi la care Rusia nu a fost invitată.

Preşedintele ucrainean a mai spus că planul asupra căruia lucrează Ucraina, împreună cu susţinătorii săi, ar urma să fie prezentat la un al doilea summit.

Potrivit Kievului, Rusia ar putea eventual să fie invitată la o asemenea reuniune. Însă un viceministru rus de externe a declarat joi că Rusia nu va participa la o asemenea reuniune, în condiţiile în care aceasta s-ar concentra din nou exclusiv pe propunerile lui Volodimir Zelenski, în timp ce alte iniţiative de pace ar fi ignorate.

sursa

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.