În februarie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică ar putea decide asupra unor noi reduceri de tarife pentru energia electrică. Până săptămână viitoare, compania Energocom ar putea solicita micșorarea prețului cu 10 la sută, ceea ce înseamnă că pentru locuitorii Capitalei tariful ar putea scădea cu peste 20 de bani pentru un kilowatt/oră. Anunțul a fost făcut de directorul Energocom, Victor Bînzari.
„Energocom, în calitate de furnizor central, cel care procură energie pe piață, ne vom adresa poate până la sfârșitul săptămânii sau săptămâna viitoare. Noi vrem să scădem partea noastră în jur de 10%, este o metodologie foarte clară, care spune că, în caz că ajungem la obținerea unui profit de o sumă de 5% sau 6% din activitatea noastră, dacă este peste, noi trebuie să scădem pentru a nu avea devieri și, în acest moment, noi am ajuns la o etapă când trebuie să solicităm o micșorare de 10%, iar regulatorul urmează să stabilească, ar putea să fie un pic mai puțin”, a declarat Victor Bînzari în cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV.
Amintim, cea mai recentă ieftinire a tarifului pentru energia electrică a avut loc în 10 noiembrie 2023. Atunci, ANRE a stabilit un preț pentru consumatorii din centrul și sudul țării, deserviți de Premier Energy, de 2,39 lei/kWh, cu 18 de bani în scădere. Iar pentru consumatorii din nordul Moldovei, deserviți de Furnizarea Energiei Electrice (FEE) Nord, tariful a fost stabilit la 2,88 lei/kWh.
Precizăm, Energocom a semnat contracte de vânzare – cumpărare a energiei pentru perioada ianuarie-decembrie 2024. Astfel, energia electrică va fi achiziționată preponderent de la Centrala de la Cuciurgan la prețul de 66 de dolari pentru un megawatt-oră.