Primii pământeni care au intrat în 2023 sunt locuitorii din Kiribati şi Samoa din Pacific, urmaţi de cei din Noua Zeelandă.
Miezul nopţii şi intrarea în noul an 2023 a venit pentru localnicii din Kiribati şi Samoa când în România era încă 2022 şi era prânz. Peste o oră, noul an a venit în Noua Zeelandă şi vor urma cei din Australia.
Rând pe rând vor trece în noul an şi ţările Asiei de Est – din Japonia, China şi cele două Corei, până în Filipine, Thailanda şi Maldive.
Urmează Asia Centrală şi Orientul Mijlociu.
Primele ţări europene care urmează să întâmpine 2023 sunt Rusia, ţările din Caucaz, apoi vine rândul României, Ucrainei, Moldovei şi al vecinilor din Balcani, dar şi mare parte din continentul african.
Europa de Vest intră în 2023 cu o oră mai târziu.
În Statele Unite, pe coasta de est, noul an vine când în România 2023 se va fi instalat deja de 7 ore. Cei de pe coasta de vest, inclusiv Los Angeles-ul, vor întâmpina noul an duminică la ora 10:00, ora României.
Ultimii locuitori care vor intra în noul an sunt cei din Hawaii, Tahiti şi Samoa Americană. La ei, 2023 ajunge când în România va fi deja 1 ianuarie, ora 13:00.