VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Maia Sandu, după Summitul CPE: Moldova se ridică și merge pe calea europeană

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut luni, 5 iunie, o conferință de presă. Șefa statului a făcut declarații privind Summitul Comunității Politice Europene (CPE).

„Pe 1 iunie, dragi moldoveni, am scris împreună istorie. Întreaga Europă a venit la noi acasă pentru a confirma că Moldova este importantă și are loc în rândul țărilor importante,  puternice, libere ale lumii. Pentru a ne sprijini să îndeplinim aspirațiile cetățenilor noștri de a trăi în pace și bunăstare, de a aduce Uniunea Europeană aici, acasă.

Summitul Comunității Politice Europene, la care au participat 49 de președinți, prim-miniștri și înalți oficiali europeni a pus Moldova în centrul Europei și a arătat lumii întregi că noi, moldovenii, putem face orice ne propunem. Și că suntem mândri de țara noastră”, a spus Maia Sandu.

Șefa statului a transmis un mesaj de recunoștință tuturor celor implicați în organizarea Summitului CPE „pentru onoarea cu care au reprezentat Moldova”. Președinta a declarat că viitorul nostru este cuprins de incertitudini, iar destinul Moldovei depinde de alegerile pe care le facem zilnic.

„Moldova este un partener respectat de toate țările europene. Moldovenii sunt tratați cu stimă și de la egal la egal pentru ceea ce suntem – un popor demn, omenos și liber. Despre Moldova se scrie cu apreciere în presa internațională, nu mai suntem țara despre care se scrie doar când se întâmplă ceva rău. Găzduirea summitului este un semnal clar că Moldova este importantă pentru Uniunea Europeană și pentru alte țări pe de continentul nostru și că vocea noastră contează. Moldova nu mai este văzută, ca acum câțiva ani, drept un loc obscur, unde grupările criminale își împart averea statului. Moldova nu mai este văzută drept o țară care se lasă batjocorită de Kremlin. Moldova este o țară apreciată pentru generozitatea oamenilor ei, pentru curajul și capacitatea lor de a face față unor situații dificile și de a merge înainte cu fruntea sus. Moldova este percepută drept viitoare membră a Uniunii Europene. Această imagine înnoită a țării noastre ne va ajuta să aducem mai multe investiții, să dezvoltăm relații comerciale cu alte țări, să creștem exporturile și, respectiv, să creștem numărul locurilor de muncă și veniturile oamenilor noștri”, a precizat Maia Sandu.  

Șefa satului a precizat că Moldova este în siguranță alături de prietenii țării noastre și nu este singură în fața greutăților și pericolelor cu care se confruntă.

Maia Sandu a mai precizat că la sancțiunile impuse de UE cetățenilor care încearcă să destabilizeze Republica Moldova s-a mai alăturat și Norvegia. 

Președinta a enumerat beneficiile aduse de găzduirea summitului: Moldova a primit prima donație de echipamente moderne pentru sistemul de apărare, prin intermediul Instrumentului European pentru Pace, în valoare totală de 87 de milioane euro; Polonia a anunțat o donație de 6 avioane cu echipamente de protecție, cum ar fi căști, veste, și tehnică de ultimă generație; Ungaria s-a alăturat altor donatori la Fondul de încredere NATO pentru Moldova cu o contribuție de 300 de mii dolari; reducerea tarifelor la roaming în Uniunea Europeană din 1 ianuarie 2024, s-a convenit cu Președintele Ucrainei semnarea acordului bilateral pe construcția podului Cosăuți-Yampil; Prim-ministrul Norvegiei a anunțat că oferă o donație de aproximativ 50 de milioane de euro pentru a cumpăra gaze naturale; creșterea de la 600 milioane la 1.6 miliarde euro a Planului de dezvoltare economică și investiții destinat Republicii Moldova, inițiat în iunie 2021.

Șefa statului a menționat că evenimentul organizat de Moldova pe 1 iunie a demonstrat că aderarea Moldovei la Uniunea Europeană este tot mai aproape și aduce beneficii concrete pentru oameni.

„Doar în familia europeană putem fi siguri de stabilitatea și pacea din țara noastră. Vocea noastră contează când se iau decizii importante, iar calea pe care am ales-o – calea europeană – are susținerea țărilor Uniunii Europene. Aceasta este direcția pe care am solicitat-o la summitul de la Bulboaca de la toți liderii europeni. Aceasta este direcția pentru care vom munci în următorii ani. Trebuie să muncim împreună, consecvent, pentru a reuși să deschidem cât mai curând negocierile de aderare cu UE. Să depunem toate eforturile necesare, fiecare acolo unde se află, instituții și cetățeni, pentru a moderniza infrastructura, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor de sănătate și educație, pentru a îmbunătăți calitatea mediului în care trăim și a crește nivelul de trai al tuturor. Suntem pe drumul cel bun și sunt convinsă că vom reuși – pentru părinții noștri și pentru copiii noștri”, a conchis Maia Sandu.

Republica Moldova a fost gazda celei de-a doua ediții a Summitului Comunității Politice Europene (CPE) desfășurat la 1 iunie la Castel Mimi din localitatea Bulboaca. La eveniment au participat 47 de șefi de stat și de guverne, precum și liderii Uniunii Europene. A treia ediție a Summitului CPE va avea loc în luna octombrie, în Spania.

După Summitul CPE, președinta Maia Sandu a transmis un mesaj unde a mulțumit tuturor liderilor pentru că sunt alături de Moldova. Se asemenea, șefa statului a  mulțumit cetățenilor care s-au implicat în organizarea evenimentului.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.