VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Lista subiecților declarării averii și intereselor personale va fi extinsă

Lista subiecților declarării averii și intereselor personale va fi extinsă. Acest lucru este prevăzut într-un amendament propus de către deputatul din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Lilian Carp, la proiectul de modificare a Legii privind evaluarea integrității instituționale.

Inițiativa legislativă a fost examinată la ședința Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică și va fi propusă spre aprobare în plenul Parlamentului.

Astfel, se propune ca și angajații autorităților/instituțiilor publice la autogestiune, persoanele cu funcții de conducere a subdiviziunilor din cadrul instituțiilor publice bugetare și persoanele cu funcții de control din cadrul întreprinderilor de stat și ale întreprinderilor municipale, societăților comerciale cu capital de stat, președinții și vicepreședinții partidelor politice și membrii organelor executive centrale ale partidelor politice să fie obligați să depună declarația de avere și interese personale. Potrivit autorului, acest lucru reprezintă o măsură de a preveni și a combate îmbogățirea nejustificată, conflictele de interese, stările de incompatibilitate, precum și încălcarea regimului juridic al restricțiilor.

De menționat că proiectul de modificare a Legii privind evaluarea integrității instituționale a fost elaborat de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” cu scopul de a ajusta prevederile actului normativ cu cele ale unor hotărâri ale Curții Constituționale, precum și în baza recomandărilor formulate în Raportul de evaluare ex-post de impact al Legii.

Autorii propun ca rezultatele testelor de integritate profesională să fie apreciate de către entitatea care evaluează, iar agentul public testat să aibă posibilitatea să conteste rezultatele testelor de integritate în ordinea contenciosului administrativ.

Alte propuneri au scopul de a aduce Legea privind evaluarea integrității instituționale în concordanță cu prevederile Legii integrității.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.