A tăinuit mai multe lingouri de aur și intenționa să le transporte ilicit în Germania. Este vorba despre un cetățean străin, în vârstă de 68 de ani, pasager al cursei „Chișinău-Frankfurt”.
În Aeroportul Internațional Chișinău, bărbatul fost identificat în fluxul de călători de către polițiștii de frontieră în conlucrare cu funcționarii vamali.
În cadrul controlului de securitate, echipa comună a descoperit în bagajul de cală al pasagerului 16 lingouri de aur, pe care acesta nu le-a declarat.
Bunurile au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată riscă sancționare contravențională.