VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

La Washington începe azi o reuniune aniversară a statelor NATO. Klaus Iohannis și Mircea Geoană vor discuta despre sprijinul pentru Ucraina și R. Moldova

Liderii statelor membre NATO se reunesc azi la Washington, timp de trei zile, pentru a marca cea de-a 75-a aniversare a celei mai mari organizații de securitate din lume, chiar în timp ce Rusia îşi accentuează avantajul pe câmpul de luptă din Ucraina. R. Moldova și Ucraina vor fi pe agenda discuțiilor, subiecte ce vor fi abordate, în special de secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, și președintele României, Klaus Iohannis.

Preşedintele american Joe Biden şi omologii săi din Alianță își vor aprofunda sprijinul pentru Ucraina, dar se vor confrunta cu un alt tip de provocare: cum să gestioneze posibila revenire a fostului preşedinte american Donald Trump. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost invitat la summit şi diplomaţii se aşteaptă ca acesta să participe.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat luni seară că se vor aborda mai multe subiecte, între care sprijinul pentru Ucraina şi Republica Moldova, „care este sub un asalt extrem de vicios de natură hibridă din partea Federaţiei Ruse”, dar şi situaţia generală de securitate şi întărirea apărării în zona Mării Negre.

„Rusia nu are potenţialul şi nici intenţia de a ne ataca militar, dar va folosi orice fel de instrument, de la atacuri cibernetice, dezinformare, folosirea şi interferarea în alegerile noastre, atacuri împotriva infrastructurilor critice ale alianţei noastre, deci, o zonă de maximă atenţie la adresa agresivităţii crescânde a Federaţie Ruse”, a evidenţiat oficialul NATO, la Antena3.

Pe lângă analiza situaţiei generale de securitate, Geoană afirmă că se va discuta despre creşterea producţiei în industria de apărare.

„Vom discuta despre ceea ce înseamnă să creştem producţia de apărare şi să folosim cu cap banii pe care contribuabilii noştri îi vor investi mai mult în apărare. Vremurile sunt complicate, avem nevoie de o armată puternică, avem nevoie de securitate naţională şi colectivă de de primă calitate. Vom discuta şi despre ceea ce înseamnă asta pentru renaşterea industriei de apărare în Europa şi, sper eu, şi în ţara noastră, în România, pentru că avem potenţial ingineresc, potenţial de locuri de muncă bine plătite şi e bine să fim pregătiţi şi pentru a profitat de acest moment” a declarat Geoană.

Mircea Geoană a subliniat că de modul în care se va termina războiul din Ucraina va depinde felul în care securitatea europeană şi securitatea globală vor arăta pentru decenii de acum încolo.

„Dacă, Doamne fereşte, Ucraina nu va primi sprijinul nostru, va avea dificultăţi masive pe front. Iar lecţia învăţată şi de Rusia, şi de China, şi de Iran, şi de Coreea de Nord este că agresiunea militară produce efecte şi că nu există consecinţe. De aceea încercăm să facem un efort suplimentar de a-i susţine, de a-i susţine atât militar, cât şi economic şi financiar”.

Și Administrația prezidențială de la București a anunțat că, în cadrul reuniunii, România va susține pachetul de sprijin substanțial pentru Ucraina. Va arăta că integrarea euroatlantică a Ucrainei în NATO este ireversibilă, în linie cu deciziile adoptate la Summitul NATO de la Bucureşti din 2008 şi de la Vilnius din 2023.

Preşedintele României va pleda şi pentru continuarea sprijinului în favoarea partenerilor vulnerabili ai NATO, în special pentru Republica Moldova, şi creşterea capacității acestora de a răspunde amenințărilor hibride în creştere. Preşedintele Klaus Iohannis va sprijini demersul NATO de consolidare a relației cu partenerii din Sud.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.