VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

La Bruxelles va fi semnat Parteneriatul de Securitate și Apărare cu UE

La Bruxelles astăzi începe cea de-a 8-a reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. Urmează să fie semnat Parteneriatul de Securitate și Apărare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, document care se referă la domenii de cooperare ca apărarea civilă, schimbul de informații extins și combaterea amenințărilor cibernetice. De asemenea, proiectul prevede și ajutorarea Moldovei să-și promoveze interesele în foruri internaționale, inclusiv la ONU, transmite IPN.

Într-o ciornă a documentului, văzută de Europa Liberă Moldova, se arată printre altele că în viitor Moldova ar putea participa, dacă va dori, la noua structură de reacție europeană față de crize din vecinătatea ei, numită Rapid Deployment Capacity, ca și la exerciții militare ale UE.

Este menționată de asemenea posibilitatea ca Moldova să participe la proiecte UE în domeniul industriei apărării și la achiziții comune de armament în cadrul blocului cu 27 de membri ca un fel de „invitată”, dat fiind că deocamdată este doar candidată la aderare.

UE ar urma să sprijine mai mult Moldova la paza frontierelor, inclusiv pentru combaterea migrației ilegale și a traficului de oameni, ca și a criminalității organizate și contrabandei cu armament.

În ciorna acordului, citată de Europa Liberă, se arată printre altele că noua Strategie de Securitate Națională, adoptată de Parlamentul de la Chișinău în decembrie 2023 (aceeași care identifica drept principala amenințare externă Rusia), menționează aderarea la UE ca unul din principalele obiective ale țării și cooperarea extinsă cu UE și alți parteneri și aliați în abordarea „provocărilor transnaționale”.

La cea de-a opta reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană urmează să fie discutată evoluția relațiilor cu UE prin prisma implementării Acordului de Asociere și a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, precum și mersul pregătirilor pentru deschiderea negocierilor de aderare. Pe lângă Parteneriatul în domeniul de Securitate și Apărare Republica Moldova-UE, urmează să fie semnat și Acordul privind participarea Republicii Moldova în Programul pentru Ocupare și Inovații Sociale.

Delegația de la Chișinău este condusă de prim-ministrul Dorin Recean, care va co-prezida reuniunea, alături de înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borell.


Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.