VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

La Bălți și Cahul vor fi construite două spitale regionale, cu suportul UE

Două spitale regionale noi vor fi construite la Bălți și Cahul cu suportul financiar al Uniunii Europene.

Astfel, un grant în valoare de aproape jumătate de milion de euro va fi acordat prin intermediul Băncii Europene de Investiții (BEI) pentru studii de fezabilitate, planul funcțional, actele pentru tender și designul preliminar al celor două spitale.

Potrivit reprezentanților UE în RM, BEI își va concentra eforturile pe construcția spitalului de la Cahul, în timp ce Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va contribui în special la edificarea spitalului de la Bălți.

După finalizarea proiectului, 120.000 persoane vor avea acces facilitat la serviciile spitalului de la Cahul, ce includ tratamentul împotriva cancerului, inclusiv chimioterapie.

Iar spitalul regional de la Bălți va deservi circa 300 de mii de pacienți din regiunea de nord a RM.

Anterior, ministra Sănătății, Ala Nemerenco a declarat că lucrările de construcție a instituțiilor medicale respective va demara în anul 2023 și va dupa trei ani.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.